Şedinţă comună pentru proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor
Proiectul, iniţiat de deputatul PSD Alfred Simonis, modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor în sensul abrogării dispoziţiilor capitolului XI care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii.
Joi, Comisia comună pentru statutul deputaţilor şi senatorilor a dat un raport de adoptare a proiectului, înregistrându-se 8 voturi „pentru” şi o abţinere.
Pe ordinea de zi a şedinţei comune a Parlamentului de luni se află şi solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la aprobarea participării Armatei României la Operaţiunea Interflex a Marii Britanii cu până la 30 de militari, instructori şi personal de stat major.
De asemenea, agenda şedinţei mai cuprinde informările şefului statului cu privire la aprobarea intrării, staţionării şi operării detaşamentului din Macedonia de Nord pe teritoriul României, în scopul îndeplinirii misiunilor subsumate consolidării posturii de descurajare şi apărare a NATO, cu privire la aprobarea participării Ministerului Afacerilor Interne la Misiunea Uniunii Europene în Armenia, pe parcursul anului 2023, aprobarea participării Armatei României la Misiunea Uniunii Europene de parteneriat militar în Niger (EUMPM NE), precum şi cu privire la aprobarea creşterii participării Armatei României la operaţia EUFOR Althea, în teatrul de operaţii Bosnia şi Herţegovina, începând cu luna octombrie 2023.
Totodată, pe ordinea de zi se află şi modificări în componenţa unor grupuri parlamentare de prietenie şi comisii permanente comune.