Şedinţă CSAT. Pe ordinea de zi, situaţia sistemului de sănătate şi implementarea deciziilor summitului NATO de la Varşovia

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni marţi în şedinţă, pe ordinea de zi figurând teme precum implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO, cu implicaţii naţionale, şi situaţia sistemului din sănătate, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.
Economica.net - lun, 26 sept. 2016, 09:52
Şedinţă CSAT. Pe ordinea de zi, situaţia sistemului de sănătate şi implementarea deciziilor summitului NATO de la Varşovia

Potrivit acesteia, şedinţa CSAT, condusă de preşedintele Klaus Iohannis, este una ordinară şi va avea loc de la ora 12,00, la Palatul Cotroceni.

‘Ordinea de zi a şedinţei cuprinde următoarele puncte: implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, cu implicaţii la nivel naţional, evoluţiile din Orientul Mijlociu şi implicaţii pentru România, principalele măsuri necesare pentru înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale generate de un aflux masiv de imigranţi, precum şi pentru prezervarea climatului de ordine şi siguranţă publică’, a precizat luni purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis.

Dobrovolschi a menţionat că pe ordinea de zi vor fi şi discuţii despre situaţia operatorilor din industria de apărare, evaluarea nivelului de securitate cibernetică a instituţiilor publice din România, constituirea şi operaţionalizarea Brigăzii multinaţionale pentru dezvoltarea şi consolidarea elementelor esenţiale ale prezenţei aliate înaintate, avansate, sistemul de sănătate publică şi starea de sănătate a cetăţenilor.

‘Pe ordinea de zi a acestei şedinţe vor fi şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională’, a adăugat ea.

La finalul şedinţei CSAT vor fi declaraţii de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Rafinăria Petromidia își crește exporturile de carburanți până la cel mai mare nivel din ultimii șase ani
Rafinăria Petromidia își crește exporturile de carburanți până la cel mai mare nivel din ultimii șase ani
Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor grupului Rompetrol, Petromidia și Vega își va crește exporturile de carburanți în acest an. Piața internă rămâne însă prioritară....
Peste 75% dintre oamenii de știință americani se gândesc să părăsească SUA
Peste 75% dintre oamenii de știință americani se gândesc să părăsească SUA
Peste 75,3% dintre oamenii de știință din SUA se gândesc să părăsească țara în urma schimbărilor în cercetare ...
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Primul landscape hotel din Europa care va avea camere rotative urmează să fie construit la Sadu, județul Sibiu. Lucrările ...
Danemarca nu apreciază  tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de vicepreședintele SUA JD Vance, care a criticat dur presupusa inacțiune a Danemarcei ...