Şedinţă cu scântei la CNAIR. Şeful autostrăzilor i-a ameninţat cu demiterea pe directorii care n-au dat randament

Economica.net
24 08. 2017
stefanionita_41482600

Şeful Companiei de Autostrăzi i-a convocat în şedinţa de miercuri, 23 august, pe toţi directorii din cadrul CNAIR Central.

„Directorii care până acum nu au dat randament vor fi înlocuiţi în cazul în care nu înţeleg să se ia măsuri pentru corectarea situaţiilor”, ne-au spus surse apropiate situaţiei.

Printre reproşurile aduse de către şeful CNAIR participanţilor la şedinţă se numără pierderea litigiilor cu unii constructori, dar şi evoluţia slabă a proiectelor privind modernizarea de drumuri naţionale şi construcţia de autostrăzi.

Conform altor surse, printre participanţii la şedinţa respectivă s-au numărat:
– Jean Marius Ioniţă, şeful Direcţiei Dezvoltare Drumuri Naţionale,
– Crăciunel Sorin Dicu, director general adjunct al Direcţiei Generale Inginerie, Studii şi Investigaţii,
– Cristian Emilian Diamandi, director general adjunct al Direcţiei Generale Dezvoltare Infrastructură Rutieră,
– Sorin Patiu, şeful Direcţiei Inginerie şi Analiza Documentaţii
– Cătălin Şomode, şeful Direcţiei Dezvoltare Autostrăzi şi Drumuri Expres,
– Ionuţ Laurenţiu Maşala, director general adjunct Direcţia Generală Economică şi Financiară,
– Andrei Filipescu, şeful Direcţiei Juridice.

ECONOMICA.NET a relatat în premieră paradoxul privind autostrada surpată unde tot statul român trebuie să îl despăgubească pe constructorul italian, conform unei sentinţe arbritale parţiale din 23 martie 2017 a Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris. În acest caz, CNAIR a fost reprezentată până acum de către juriştii proprii.

De asemenea, în ciuda faptului că CNAIR spune că este la zi cu plăţile, progresul de pe majoritatea şantierelor de autostrăzi din sezonul estival este unul dezamăgitor.

Iar progresele mici de pe şantierele de autostrăzi din plin sezon al construcţiilor pun sub semnul întrebării eventualele inaugurări anunţate pentru anul acesta.