Şedinţă de Guvern. OUG pentru măsurile prevăzute în bugetul pe 2021

Guvernul se reuneşte miercuri în şedinţă şi urmează să adopte ordonanţa de urgenţă cu privire la măsurile pentru bugetul pe 2021, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 30 dec. 2020, 05:37
Şedinţă de Guvern. OUG pentru măsurile prevăzute în bugetul pe 2021

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că ordonanţa privind măsurile pentru bugetul din 2021 va fi aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri, printre aceste măsuri menţionând ajutoare de stat pentru HoReCa, acordarea de vouchere de vacanţă, ajutoare prin IMM Invest, prelungirea măsurilor active până în 30 iunie 2021.

„Va fi o ordonanţă care va fi pusă în transparenţă şi va fi aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri. Se prelungesc măsurile active până la 30 iunie 2021. (…). Munca flexibilă este o măsură care cred că se va permanentiza în România. În continuare sunt acele măsuri de ajutor de stat prin intermediul IMM Invest, noutatea că Agro IMM Invest o să fie aprobat în şedinţa următoare de Guvern, sper să fie gata cu toate avizele. Este o măsură pe care o aşteaptă cei din sectorul agricol, cu garanţii de până la 1 miliard de lei”, a spus Cîţu, la Palatul Victoria.

El a adăugat că va fi aprobată şi promovată schema de ajutor de stat pentru acordarea de sprijin financiar pentru HoReCa, „o măsură care este foarte mult aşteptată”, schemă care are un buget de 500 de milioane de euro.

„Continuă şi în 2021 voucherele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei pentru stimularea turismului românesc. Pentru HoReCa, pe de o parte avem acest sistem de ajutoare de stat, continuă sistemul de vouchere şi vă pot spune că până în martie cei din acest sector vor fi scutiţi de la plata impozitului specific”, a afirmat premierul.

Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri se află, de asemenea, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, dar şi un proiect de hotărâre cu privire la structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne.

Guvernul urmează să mai decidă, de asemenea, pe tema eliberărilor şi numirilor unor prefecţi şi subprefecţi şi să dezbată memorandumul cu tema: Transmiterea Raportului naţional periodic privind implementarea Convenţiei internaţionale pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială.

Te-ar mai putea interesa și
Metrou Gara de Nord – Străulești: Guvernul a aprobat achiziționarea a 12 trenuri noi pentru Magistrala 4. Vor înlocui trenurile IVA, vechi de peste 30 de ani
Metrou Gara de Nord – Străulești: Guvernul a aprobat achiziționarea a 12 trenuri noi pentru Magistrala 4. Vor înlocui ...
Guvernul a aprobat astăzi achiziționarea a 12 trenuri noi de metrou, informează miercuri ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Potrivit lui, suma de peste un miliard de lei (inclusiv TVA) va......
Polonia continuă drumul spre ţinta de a deveni o super-putere militară. A cumpărat încă 400 de rachete aer-aer de la SUA în valoare de 1,33 miliarde dee dolari
Polonia continuă drumul spre ţinta de a deveni o super-putere militară. A cumpărat încă 400 de rachete aer-aer de la ...
Washingtonul a aprobat marţi vânzarea a 400 de rachete aer-aer cu rază de acţiune medie în valoare totală de 1,33 de ...
România va construi 26 de fabrici de reciclare, cu o valoare de 674,75 milioane de lei. AFM a semnat contractul
România va construi 26 de fabrici de reciclare, cu o valoare de 674,75 milioane de lei. AFM a semnat contractul
Contractul de finanțare pentru construirea a 26 de fabrici de reciclare, în valoare de aproape 674,75 milioane de lei, ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB a forat 150 de metri din „tunelurile pentru urși”
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB a forat 150 de metri din „tunelurile pentru urși”
Avans bun la construcția tunelurilor rutiere dintre Margina și Holdea, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul general ...