Şedinţă privind rectificarea bugetară la Cotroceni
Luni, şeful Executivului anunţa că în această săptămână va fi adoptată rectificarea bugetară.
„Rectificarea bugetară va fi adoptată în cursul acestei săptămâni. Ministerul Finanţelor a finalizat raportul privind starea economică şi bugetară. (…) Din solicitările pe care le avem, sunt solicitări pertinente de creştere a alocărilor bugetare pe zona investiţiilor, în infrastructura de transport – sunt solicitări la Ministerul Transporturilor, a investiţiilor judeţene şi locale – aici este vorba de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. De asemenea, vom aloca sume suplimentare în domeniul sănătăţii, în domeniul educaţiei şi în domeniul agriculturii, pentru că este necesară o majorare a bugetului Ministerului Agriculturii pentru plata despăgubirilor către fermierii ale căror ferme au fost afectate de secetă, şi mai sunt câteva măsuri în care avem ca obiectiv creşterea bugetului”, declara Orban la sediul PNL.
El sublinia că situaţia este una în care constrângerile bugetare sunt foarte mari şi că o să se analizeze cu foarte mare seriozitate fiecare obiectiv de investiţii şi fiecare solicitare de creştere a bugetului.
Ludovic Orban preciza, de asemenea, că încă nu s-a luat o decizie legată de ce ministere vor pierde bani la rectificarea bugetară.