Şedintă solemnă a Parlamentului pe 20 decembrie, dedicată Revoluţiei din 1989

Cele două camere ale Parlamentului vor avea o şedinţă comună  pe 20 decembrie, dedicată Revoluţiei din 1989, a anunţat viceprelşedintele Senatului, Ioan Chelaru.
Economica.net - lun, 28 nov. 2011, 13:37

„Birourile permanente reunite au aprobat o notă cu privire la organizarea unor activităţi pentru marcarea memoriei victimelor comunismului în România şi Zilei victoriei Revoluţiei române şi a libertăţii, în principal printr-o şedinţă solemnă care va avea loc la 20 decembrie la sala Parlamentului, cu invitaţi şi din partea instituţiilor din România, corpului diplomatic şi localităţilor unde au avut loc evenimente speciale în timpul Revoluţiei”, a spus Chelaru.

Pe 21 noiembrie, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor si Senatului au aprobat de principiu organizarea în decembrie a unei şedinţe solemne a Parlamentului dedicate împlinirii a 22 de ani de la Revoluţia din 1989, fără a stabili o dată concretă.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de vehicule a Stellantis a scăzut cu 37% în 2024 față de 2023
Producția de vehicule a Stellantis a scăzut cu 37% în 2024 față de 2023
Producţia de vehicule realizată în Italia de grupul auto franco-italian Stellantis în 2024 a fost cu 37% sub cea din 2023, scădere care se datorează în special unei prăbuşiri a......
Coreea de Nord lansează o rachetă cu rază intermediară, primul său test în două luni
Coreea de Nord lansează o rachetă cu rază intermediară, primul său test în două luni
Coreea de Nord a lansat luni în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară ...
Nicușor Dan: Călin Georgescu are o șansă de câștig la CEDO
Nicușor Dan: Călin Georgescu are o șansă de câștig la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
ANAF vrea să schimbe raportările fiscale ale asociațiilor, unităților de cult, asociațiilor de proprietari
ANAF vrea să schimbe raportările fiscale ale asociațiilor, unităților de cult, asociațiilor de proprietari
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să aducă modificări importante în modul de raportare fiscală ...