Sediul Ambulanţei Gorj a fost vopsit în portocaliu

23 11. 2011

Cum intri în sediul Serviciului Judetean de Ambulanta Gorj, nu ai cum să nu observi plăcuţele montate pe uşi. Peste tot predomină culoarea portocalie. Chiar şi pe uşa de la toaletă, portocaliul pedelist este la loc de cinste.

Sindicaliştii au refuzat să pună pe uşa biroului lor astfel de însemne şi acuză directorul că încearcă să politizeze ambulanţa. De cealaltă parte, managerul Serviciului de Ambulanţă spune că nu avea habar despre ce culoare vor avea plăcuţele din instituţie.

Mai mult, cei 180 de angajaţi vor avea, până la sfârşitul anului, uniforme noi. Ambulanţierii vor renunţa astfel la vechile uniforme, în roşu, alb şi bleumarin, pentru a îmbrăca haine noi în culorile portocaliu şi bleumarin.

Licitaţia pentru achiziţionarea echipamentului de protecţie a fost deja organizată, o firmă din Bucureşti ocupându-se de ţinutele angajaţilor de la Ambulanţa Gorj, pentru suma de 136.500 de lei.