Sediul unui grup de presă din Atena, evacuat în urma aruncării unei grenade

Economica.net
17 06. 2012
skai_88567900

Grenada nu a explodat, iar genişti din cadrul poliţiei se pregăteau să verifice dacă este armată, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei.

Zona, pe un bulevard intens circulat din cartierul Phalera, a fost împrejmuită de către forţele de ordine.

Într-o reacţie la cald, purtătorul de cuvânt al dreptei greceşti, Yannis Mihelakis, a condamnat „o acţiune teroristă îndreptată împotriva democraţiei şi libertăţii de informare”, chiar în mijlocul desfăşurării alegerilor legislative.

Postul de televiziune Skai face parte din grupul de presă, cu orientare de dreapta, al familiei de armatori Alafouzos, în care se află şi importantul cotidianul liberal Kathimerini.

Alegătorii greci urmează să opteze duminică între dreapta şi stânga radicală anti-austeritate, într-un scrutin polarizat, considerat hotărâtor pentru viitorul ţării în zona euro.