Şef în cadrul CFR SA şi în Regiotrans, deţinută de Costel Comana, trimişi în judecată pentru un prejudiciu de peste 1 miliard de lei

Economica.net
23 03. 2018
cale_ferata_56789098765456789000_96884900

Şeful serviciului Urmărire Transporturi din CFR, Estrella Ştefănescu a fost trimisă în judecată pentru luare de mită (şapte fapte), în timp ce Iorgu Ganea, asociat al companiei Regiotrans SRL şi fost administrator al acestei societăţi, a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală (29 de fapte) şi pentru instigare la infracţiunea de acordare de subvenţii cu încălcarea legii (74 de fapte), scrie News.ro.

Procurorii au mai dispus trimiterea în judecată a companiilor Regiotrans, operator de transport feroviar public de călători, pentru instigare la infracţiunea de acordare de subvenţii cu încălcarea legii (74 de fapte), Rail Force SRL, pentru complicitate la instigare la infracţiunea de acordarea de subvenţii cu încălcarea legii (64 de fapte), RC FC Trans SRL pentru evaziune fiscală şi complicitate la instigare la infracţiunea de acordarea de subvenţii cu încălcarea legii (74 de fapte) şi Marub SA, pentru evaziune fiscală (28 de fapte).

Prejudiciul în dosar este de 1.156.064.128 de lei, iar statul, prin ANAF, s-a constituit parte civilă.

Pentru recuperarea prejudiciului s-au luat măsuri asiguratorii pe bunurile inculpaţilor, astfel: Iorgu Ganea – trei terenuri şi părţi sociale deţinute la 12 societăţi comerciale, Regiotrans SRL – 14 automotoare, nouă maşini şi 5 milioane de lei indisponibilizaţi în conturi, Rail Force SRL – 85 de automotoare, 28 de locomotive, 92 de vagoane, opt rame RIO, şase rame RIB, 12 echipamente tehnologice şi patru maşini, RC CF Trans SRL: trei terenuri, 11 autoturisme, acţiuni în valoare totală de 11,9 milioane de lei reprezentând 99,996% cotă de participare la SC Marub SA; Marub SA: şapte autoturisme. De asemenea, de la şeful din CFR, Estrella Ştefănescu, s-au luat pus sechestru pe 1.240 de euro.

În ceea ce priveşte al doilea administrator al Regiotrans SA, Costel Comana, care s-a sinucis în 2015, procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător pe bunurile lăsate moştenire, respectiv şapte bunuri imobile şi părţi sociale deţinute la opt societăţi comerciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse.

DNA a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor faţă de inculpatul Florin Hădărean, atunci director general al Regiotrans SRL, pentru dare de mită, precum şi faţă de Costache Nicolau, atunci director al Sucursalei Regionala Căi Ferate Braşov, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului DNA, şeful serviciului Urmărire Transporturi din CFR, Estrella Ştefănescu, în perioada 3 iunie 2010 – 6 aprilie 2015 a cerut şi a primit promisiunea de la directorul general al SC Regiotrans SRL, sume de bani şi alte bunuri, precum combustibil, un laptop, un telefon şi abonament telefonit, servicii de care sau reparaţii la maşina personală şi o sumă de bani, în valoare totală de aproape 25.000 de lei. În unele cazuri, angajata CFR le-a şi primit.

Pentru această mită, Estrella Ştefănescu trebuia să confirme din partea CFR SA volumul de tren km realiat de Regiotrans SRL. Documentele în care era făcută această confirmare au fost ataşate cererilor şi notelor de fundamentare pe baza cărora compania Regiotrans a obţinut nelegal subvenţii de la stat.

Astfel, în perioada 7 ianuarie 2009 – 20 ianuarie 2015, în baza a 74 de cereri şi a notelor de fundamentare şi justificare a subvenţiilor ataşate cererilor, Iorgu Ganea şi fostul om de afaceri şi milionar Costel Comana, care a fost suspect în acest dosar şi a murit în 2015, în calitate de administratori ai firmei Regiotrans SRL, i-au determinat pe funcţionarii publici din cadrul Ministerului Transporturilor – Direcţia Economică (care au acţionat fără vinovăţie), să acorde companiei Regiotrans SRL subvenţii în valoare totală de peste 236 de milioane de lei (echivalentul a 54,5 milioane de euro) cu încălcarea legii.

Suma de 236 de milioane de lei reprezintă o parte din suma totală de peste 1 milion de lei, bani încasaţi de Regiotrans cu titlu de subvenţie de la buget în perioada 2009 – ianuarie 2015.