Șefa Comisiei de Apărare din Parlamentul german, Marie-Agnes Strack-Zimmermann, a cerut activarea a 900.000 de rezerviști

01 06. 2024
german-army-reservists-from-the-neustadt-ad-aisch-e7d496-1024

”Putin îşi antrenează oamenii pentru război şi îi poziţionează împotriva Occidentului. De aceea, trebuie să devenim capabili de apărare cât mai rapid posibil”, a declarat Strack-Zimmermann pentru grupul media Funke.

Industria rusă se concentrează pe producţia de arme, a adăugat ea. ”Manualele şcolare descriu Germania ca pe un stat agresor. Copiii din şcolile primare sunt antrenaţi să folosească arme. Toate aceste lucruri sunt îngrozitoare”, a spus Marie-Agnes Strack-Zimmermann.

Aceasta le-a cerut forţelor armate să-i ”activeze pe cei aproape 900.000 de rezervişti” de care dispune Germania.

În acest scop, Armata Germană ar trebui mai întâi să îi înregistreze pe rezerviştii eligibili.

Preşedintele asociaţiei de rezervişti din Germania, Patrick Sensburg, a prezentat o propunere asemănătoare în urmă cu câteva săptămâni, sugerând înregistrarea sistematică a stării de sănătate şi a disponibilităţii în cazul tuturor foştilor membri ai forţelor armate germane.

Sursa foto: Nara.getarchive.net