Șefa diplomației franceze Catherine Colonna susține că Rusia a fost total izolată în cadrul reuniunii G20. Moscova dezminte vehement

Rusia s-a văzut izolată de celelalte ţări membre ale G20 vineri în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai grupului ţărilor puternic dezvoltate şi emergente la Bali (Indonezia), a constatat şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, citată de AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 08 iul. 2022, 20:46
Șefa diplomației franceze Catherine Colonna susține că Rusia a fost total izolată în cadrul reuniunii G20. Moscova dezminte vehement

Indonezia, ţara gazdă a reuniunii, îl invitase pe ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, în pofida reticenţelor Occidentului care a denunţat invazia Rusiei în Ucraina, atribuind Moscovei responsabilitatea pentru criza alimentară şi energetică mondială declanşată de acest război.

„Rusia s-a văzut într-atât de izolată, încât Lavrov a părăsit conferinţa la miezul zilei, după ce a vorbit”, a indicat Colonna într-un interviu pentru France Presse.

„Se anticipa o reuniune cu linii de partajare diferite, dar Rusia s-a văzut izolată, responsabilitatea sa a fost evidenţiată, chiar de unele ţări despre care s-a crezut că ar putea nuanţa lucrurile şi a-i acorda sprijin”, a afirmat ea.

Niciun stat, chiar printre membrii BRICS, marile ţări în curs de dezvoltare mai apropiate de Moscova, „nu a apărat atitudinea rusă”, a precizat ministrul francez.

„Chiar China şi-a început intervenţia spunând că Carta Naţiunilor Unite trebuie să fie în centrul relaţiilor internaţionale, la fel şi India”, a relevat Colonna, apreciind că Occidentul a reuşit să formeze un front unit în faţa Rusiei.

În pofida nuanţelor, „înlănţuirea responsabilităţilor a fost clară, războiul în Ucraina afectează întreaga lume din cauza comportamentului” Rusiei, a insistat ea.

G20, clubul celor mai mari 20 economii mondiale, numără în rândurile sale atât state occidentale care au impus sancţiuni Moscovei, precum Uniunea Europeană şi SUA, cât şi alte ţări care nu au vrut să condamne clar invadarea Ucrainei de către Rusia, precum China, India şi Africa de Sud.

Reacţia Moscovei nu s-a lăsat aşteptată, intervenind prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a declarat că ţările occidentale au „eşuat” în impunerea unui boicot împotriva Rusiei la reuniunea G20 în Indonezia, potrivit AFP.

Sursa foto: Diplomatie.gouv.fr

Te-ar mai putea interesa și
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere optează din ce în ce mai mult spre alte băuturi sau resping complet......
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel mai bogat om din lume să nu se implice în alegerile din Germania
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel ...
Vicecancelarul german Robert Habeck l-a avertizat vineri pe miliardarul american Elon Musk să nu se amestece în viitoarele ...
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Producătorul american de automobile electrice Rivian a raportat vineri vânzări peşte aşteptări în trimestrul al patrulea, ...