Șefa FMI a cerut membrilor G20 să adopte un preț minim pentru dioxidul de carbon

22 04. 2021
kristalina_georgieva_567876543_59737200

Conform şefului FMI, schimbările climatice provoacă riscuri uriaşe la adresa dezvoltării economice, dar oferă de asemenea „oportunităţi incredibile pentru investiţii modelatoare şi locuri de muncă ecologice”.

Citește și: Kristalina Georgieva le cere liderilor G20 să ia măsuri pentru evitarea unor ani de stagnare economică în țările sărace (economica.net)

Un preţ eficient pentru dioxidul de carbon este necesar pentru a ne asigura că emisiile globale de carbon sunt reduse conform obiectivelor din 2015 ale Acordului privind clima de la Paris, fiind deja implementate 60 de scheme privind preţul dioxidului de carbon. Dar preţul mediu global pentru dioxidul de carbon, care se situează în prezent la doi dolari pe tonă, trebuie să ajungă la 75 dolari pe tonă până în 2030, pentru a reduce emisiile conform obiectivelor, a declarat Georgieva la summitul internaţional privind clima organizat online de SUA.

„Din cauza nevoii urgente de a acţiona rapid, propunem un preţ minim pentru dioxidul de carbon la nivel internaţional în cazul marilor emiţători de gaze cu efect de seră, cum ar fi G20. Concentrarea pe un preţ minim în rândul unui grup redus de mari emiţători ar putea facilita un acord, acoperind 80% din emisiile globale”, a explicat şeful FMI.

Un preţ minim pentru dioxidul de carbon ar trebui să includă preţuri diferenţiate pentru ţările cu nivel diferit de dezvoltare economică, şi ar putea fi implementat prin sisteme de comercializare a certificatelor de emisii, taxe pe emisiile de dioxid de carbon sau alte măsuri, a apreciat Georgieva.

Oficialul a adăugat că sprijinul pentru ţările în curs de dezvoltare este critic, pentru a face posibilă decuplarea creşterii economice de emisiile de dioxid de carbon.

Citește și: FMI susține impunerea unui impozit minim la nivel global pe profitul companiilor (economica.net)

G20 este grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente.