Șefa Trezoreriei americane le-a cerut statelor UE să semneze acordul privind introducerea unui impozit minim pentru multinaționale

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen (foto), a cerut luni statelor membre UE să semneze acordul global privind impozitarea multinaţionalelor, să menţină măsurile de sprijin fiscal şi în 2022 şi să ia în considerare majorarea cheltuielilor, pe fondul incertitudinii provocate de pandemia de COVID-19, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 12 iul. 2021, 20:49
Șefa Trezoreriei americane le-a cerut statelor UE să semneze acordul privind introducerea unui impozit minim pentru multinaționale

Conform acordului, „cele mai mari şi mai profitabile întreprinderi multinaţionale” vor fi taxate în ţările în care realizează profitul, nu doar unde sunt înregistrate.

„Avem nevoie de surse sustenabile de venit, care să nu depindă de noi impozite aplicate angajaţilor şi care să exacerbeze disparităţile economice, pe care toţi ne-am angajat să le reducem. Trebuie să oprim mutarea veniturilor din capital ale corporaţiilor către jurisdicţii care aplică taxe scăzute”, a declarat Yellen, într-un mesaj adresat reuniunii miniştrilor de Finanţe din zona euro (Eurogrup).

Întrecerea pentru reducerea impozitării trebuie să se încheie, a adăugat oficialul american.

Citește și: https://www.economica.net/toate-statele-membre-g20-sustin-introducerea-unui-impozit-minim-global-de-15-aplicabil-companiilor-multinationale_521502.html

Ministrul irlandez de Finanţe, Paschal Donohoe, care este preşedintele Eurogrup, şi-a menţinut la întâlnirea cu Yellen rezervele privind acordul global pentru un impozit minim de 15% pe profitul companiilor, a anunţat purtătorul său de cuvânt.

Donohoe le-a spus jurnaliştilor că i-a comunicat secretarului Trezoreriei SUA că „Irlanda rămâne foarte angajată faţă de acest proces, angajându-se într-un dialog constructiv privind impozitele cu OECD”.

Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că a decis să îngheţe proiectul său privind introducerea unei taxe pe serviciile digitale, pe perioada negocierilor derulate sub auspiciile OECD cu privire la o impozitare mai echitabilă a multinaţionalelor, care ar urma să se finalizeze în octombrie. Sâmbătă, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a declarat că prioritatea UE este implementarea acordului politic obţinut la nivelul G20 pentru o impozitare mai echitabilă a multinaţionalelor.

Yellen nu a făcut comentarii când a fost întrebată cum reacţionează la decizia CE de a renunţa la introducerea unei taxe pe serviciile digitale.

De asemenea, oficialul SUA a cerut statelor membre UE „să ia serios în considerare” măsuri fiscale suplimentare pentru sprijinirea redresării economiei mondiale.

Citește și: https://www.economica.net/130-de-state-au-ajuns-la-un-acord-cu-privire-la-impunerea-la-nivel-global-a-unui-impozit-minim-pe-profitul-corporatiilor_519965.html

Te-ar mai putea interesa și
MIPE va active mecanismul european pentru dezastre naturale RESTORE, în contextul inudațiilor din nordul Moldovei, pentru a aloca rapid bani zonelor afectate
MIPE va active mecanismul european pentru dezastre naturale RESTORE, în contextul inudațiilor din nordul Moldovei, pentru ...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, va activa mecanismul european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore, în contextul inundaţiilor din......
TOP 10 cele mai mari depozite aflate în construcție sau amenajare în România – IBC Focus
TOP 10 cele mai mari depozite aflate în construcție sau amenajare în România – IBC Focus
Cele mai mari proiecte logistice din țară, aflate în construcție sau amenajare, au o suprafață totală de peste 622.000 ...
ANPC a controlat în ultima săptămână peste 200 de operatori comerciali de pe litoral. A plouat cu amenzi și 29 de afaceri au fost închise temporar
ANPC a controlat în ultima săptămână peste 200 de operatori comerciali de pe litoral. A plouat cu amenzi și 29 de afaceri ...
Autoritatea Națională a pentru Protecția Consumatorilor a realizat 205 controale pe litoral în perioada 28 iulie – ...
Turcia a început să livreze Siriei gaze naturale din Azerbaidjan
Turcia a început să livreze Siriei gaze naturale din Azerbaidjan
Turcia a început sâ furnizeze sâmbătă Siriei gaze naturale care provine din Azerbaidjan, relatează AFP, transmite Agerpres.