Șefa VDA: Unele uzine pot fi menținute în Germania doar cu bani din afara țării
Într-un mesaj care țintește politicienii germani, și, mai ales, activitatea acestora în relația cu Comisia Europeană, Hildegard Müller, șefa Asociației Industriei Auto Germane (VDA), a atras din nou atenția asupra competitivității uzinelor din cea mai puternică economie a Europei. Este demn de luat în seamă că, deși vorbește strict despre Germania, situația prezentată de Hildegard Müller poate fi translatată la întreaga suprafață a Uniunii Europene în relația cu alte zone ale globului.
„În unele cazuri, uzinele pot fi menținute în Germania doar pentru că banii (n.n. – companiilor care le dețin) sunt câștigați în locații din străinătate. Avem o problemă serioasă de amplasare”, a declarat Hildegard Müller, președinte al Verband der Automobilindustrie (VDA), pentru publicația Neue Osnabrücker Zeitung.
Conform acesteia, locurile de muncă din Germania ar putea fi menținute numai dacă energia ar deveni mai ieftină, materiile prime ar fi asigurate și birocrația ar fi redusă. În schimb, UE pregătește o nouă legislație cu privire la lanțurile de aprovizionare, de exemplu, și acumulează noi obstacole birocratice.
„Guvernul german trebuie să treacă de la vorbe la fapte, altfel dezindustrializarea nu va mai putea fi oprită. Germania nu poate ține pasul cu costurile de producție”, a avertizat Müller.
Totodată, în viziunea VDA, Berlinul trebuie să pună mult mai multă presiune pe Bruxelles, să încheie parteneriate energetice și acorduri comerciale cu țări din Africa, Orientul Mijlociu și America Latină.
„Nu vom eșua pentru că nu mai construim mașini bune. Totul ține de condițiile-cadru”, a menționat șefa VDA atrăgând atenția asupra unei suprareglementări pe care o acuza cu câteva zile în urmă și președintele Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), Luca de Meo.
„Din păcate, reglementările europene privind industria automobilelor au fost făcute fără o analiză de impact cuprinzătoare. Astăzi, ideea de strategie industrială este mai prezentă și acest lucru îmi dă speranță. Sunt un optimist și un luptător prin natura mea, altfel nu aș fi șeful grupului Renault, dar este clar că nu mai putem pierde timpul. (…) La ruletă, nu poți paria totul pe o singură culoare”, menționa președintele ACEA și al grupului Renault într-un interviu.
Tot poziții asemănătoare au cei doi lideri ai industriei auto europene și în privința taxelor impuse mașinilor electrice produse în China.
Șefa VDA solicită retragerea taxele punitive ale UE pentru automobilele electronice chinezești considerând că, deși subvențiile din China nu sunt corecte în raport cu concurența din alte state, taxarea suplimentară nu este un mijloc adecvat de protejare a industriei europene.
„Există o amenințare de contramăsuri din partea Chinei, iar o spirală a protecționismului ar lovi probabil cel mai puternic Germania, ca națiune exportatoare”, consideră Hildegard Müller.
Conform acesteia, producătorii auto germani vând de aproximativ 100 de ori mai multe mașini în China decât mărcile chinezești în Germania, iar îngrijorările cu privire la o avalanșă de automobile electrice din Orientul Îndepărtat sunt în prezent exagerate. Discuțiile pe care Comisia Europeană le poartă cu Beijingul ar trebui intensificate, deoarece există loc pentru soluții care să nu ducă la un război comercial.
Ca și Müller în acest interviu, Luca de Meo nota anterior că „trebuie găsite compromisuri cu chinezii, deoarece industria chineză poate aduce multe celei europene, stimulând-o prin concurență, și importuri de tehnologie și materii prime. (…) Chinezii au văzut foarte devreme oportunitatea unui salt tehnologic cu vehiculele electrice, în timp ce noi încă discutam despre diesel. Ei sunt cu o generație înainte. Dar nu trebuie să politizăm problema taxelor vamale. Pentru mine, aceasta este o problemă tehnică și juridică. Avem normele OMC și trebuie să respectăm principiul reciprocității”.
Luca de Meo declara și că, fără îndoială, „chinezii sunt înaintea noastră. Autoritățile de reglementare, piețele financiare și întreprinderile din Europa trebuie să impulsioneze progresul tehnologic. Această transformare este un sport de echipă. Producătorii au nevoie de întregul ecosistem în această cursă alături de ei”.
În acest sens, Hildegard Müller cere în interviul acordat Neue Osnabrücker Zeitung ca autoritățile europene să se implice mai mult în crearea infrastructurii pentru mașinile electrice în care producătorii de pe continent au fost forțați de reglementări să investească miliarde de euro.
„Cel mai important lucru pentru a readuce e-mobilitatea pe drumul cel bun în această țară (n.n. – Germania) sunt punctele de încărcare, punctele de încărcare, punctele de încărcare și rețelele, rețelele, rețelele!”, a menționat șefa VDA, nu înainte de a atarge atența că există multe municipalități fără nici măcar un punct de încărcare și, acolo unde acestea există, este nevoie de standardizarea și simplificarea sistemelor de plată.
Deși declarațiile șefei VDA vizează situația din Germania și, aparent, state cu costuri mai mici, precum România, pot părea avantajate de
situație, mesajul poate fi considerat un avertisment pentru întreaga Uniune Europeană, zonă în care, din cauza reglementărilor, costurile de producție sunt mult mai mari decât cele din Turcia, nordul Africii și, mai ales, China.