Șefi noi la Coca Cola România. Cine sunt cei patru care vor prelua posturile cheie

Șefi la noi la Coca Cola România. Posturile cheie din conducerea companiei vor fi preluate de persoane noi, în frunte cu Amruta Vaidya , care va fi noul general manager.
Ion Dobreanu - mar, 08 sept. 2026, 13:18
Șefi noi la Coca Cola România. Cine sunt cei patru care vor prelua posturile cheie

Coca-Cola România anunță o serie de schimbări în echipa sa de leadership și crearea unor roluri noi în cadrul organizației.

Amruta Vaidya va prelua funcția de General Manager Coca-Cola România

Funcția de General Manager Coca-Cola România va fi preluată de Amruta Vaidya, care îi succede lui Mark Docherty. După perioada petrecută la conducerea operațiunilor din România, Mark Docherty va continua în cadrul companiei într-un rol regional, coordonând mai multe piețe europene de la sediul central european din Dublin, Irlanda.

Amruta Vaidya s-a alăturat companiei Coca-Cola în 2017 și are peste 20 de ani de experiență în industria bunurilor de larg consum. În cadrul companiei a ocupat roluri de conducere în marketing, operațiuni comerciale și management general, coordonând echipe și proiecte pe piețe din Norvegia, Islanda, Australia, Singapore și Malaysia. Cel mai recent, a deținut funcția de General Manager Coca-Cola Irlanda, contribuind la dezvoltarea businessului și la consolidarea parteneriatelor din sistemul Coca-Cola.

Cu o experiență construită în contexte culturale și de business diverse și cu un puternic accent pe dezvoltarea echipelor, înțelegerea consumatorilor și inovație, Amruta va coordona următoarea etapă de dezvoltare a Coca-Cola în România, alături de partenerii de sistem, Coca-Cola HBC România.

„România are o reputație extraordinară în cadrul companiei Coca-Cola. Este o piață foarte dinamică, cu oameni talentați, branduri puternice și un public care adoptă rapid noile tendințe. Mă bucur că în curând mă voi putea alătura acestei echipe și sunt nerăbdătoare să lucrăm împreună pentru a continua dezvoltarea acestui business cu un puternic impact local, prin produse noi, campanii inovatoare și experiențe memorabile”, a declarat Amruta Vaidya, noul General Manager Coca-Cola România.

Celelalte schimbări de leadership anunțate de companie vin în contextul consolidării echipei locale și vizează funcțiunile comerciale, marketing și public affairs, comunicare și sustenabilitate.

 

Florin Vlasceanu va prelua coordonarea activităților comerciale

În noua structură organizațională, Florin Vlasceanu va ocupa poziția de Senior Director Customer & Commercial, raportând direct către General Manager.

Florin Vlasceanu și-a început cariera în cadrul sistemului Coca‑Cola în 2021 și are peste 18 ani de experiență în piața FMCG. De-a lungul carierei, a contribuit la dezvoltarea parteneriatelor strategice și la implementarea strategiilor comerciale la nivel local. Sub coordonarea lui Florin, echipa Customer & Commercial reunește capabilități de channel development și revenue growth management pentru a construi planuri comerciale solide, integrând strategia de consumator în execuția din piață și consolidând colaborarea cu partenerul de îmbuteliere al companiei la nivel local, respectiv Coca-Cola HBC Romania.

 

Iuliana Nedelcu va coordona o structură de marketing consolidată și mai specializată

Coca-Cola România își consolidează totodată echipa de marketing. Iuliana Nedelcu va coordona întreaga funcțiune de marketing din România din poziția de Senior Director Marketing.

Cu o experiență de peste două decenii în marketing și FMCG, Iuliana Nedelcu face parte din echipa Coca-Cola din 2009. În cadrul companiei, a coordonat de-a lungul timpului branduri și categorii importante din portofoliu și a ocupat roluri precum Brand Manager, Marketing Manager Sparkling Soft Drinks, Marketing Director România și Marketing Director România & Bulgaria. Cel mai recent, a coordonat activitatea de marketing pentru mai multe piețe din Europa de Sud-Est, contribuind la dezvoltarea unor strategii de brand cu impact regional.

Departament de marketing va avea in focus categoriile-cheie din portofoliul companiei, respectiv Coca-Cola și restul bauturilor carbonatate, precum și portofoliul de băuturi necarbonatate  și brandurile de apă. În noul său rol, Iuliana va conduce dezvoltarea portofoliul de branduri și va contribui la consolidarea relevanței acestora pentru consumatorii din România prin strategii de marketing integrate și inițiative de inovare.

 

Petru Russu va coordona activitățile de public affairs, comunicare și sustenabilitate

Cu experiență în afaceri publice, comunicare și sustenabilitate, Petru Russu a coordonat de-a lungul carierei proiecte de dialog cu autorități centrale și locale, inițiative de impact social și programe de comunicare cu relevanță pentru comunități și mediul de afaceri. Expertiza sa acoperă atât zona de politici publice, cât și dezvoltarea de parteneriate și programe de sustenabilitate cu impact pe termen lung.

În noul său rol de Senior Director Public Affairs Communication and Sustainability, Petru va coordona relația companiei cu autoritățile și stakeholderii relevanți, precum și inițiativele de sustenabilitate și implicare comunitară desfășurate de Coca-Cola în România. De asemenea, va contribui la implementarea la nivel local a priorităților și politicilor companiei la nivel european.

Prin aceste schimbări, Coca-Cola România urmărește să fie și mai aproape de consumatori, clienți și comunitățile locale, să răspundă mai rapid schimbărilor din piață și să creeze premisele unei dezvoltări sustenabile pe termen lung.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna, la întâlnirea miniștrilor Agriculturii din UE: Legislaţia actuală este foarte rigidă şi poate genera măsuri disproporţionate. Din cauza unui singur focar pot fi afectaţi zeci de mii de fermieri
Tanczos Barna, la întâlnirea miniștrilor Agriculturii din UE: Legislaţia actuală este foarte rigidă şi poate genera ...
Zootehnia are un rol strategic, iar atingerea obiectivelor din strategia şi planul de acţiune lansate de Comisia Europeană necesită o finanţare coerentă şi complementară, a afirmat, marţi,......
PMB se laudă că a dat jos toate cablurile de telecomunicații amplasate ilegal
PMB se laudă că a dat jos toate cablurile de telecomunicații amplasate ilegal
Primăria Capitalei anunţă că au fost eliminate toate cablurile de telecomunicaţii amplasate ilegal, transmite Agerpres.
UNCTAD: Companiile mici și mijlocii sunt cele mai afectate de perturbările din zona Strâmtorii Ormuz
UNCTAD: Companiile mici și mijlocii sunt cele mai afectate de perturbările din zona Strâmtorii Ormuz
Perturbările din zona Strâmtorii Ormuz ar putea exclude IMM-urile din lanţurile globale de aprovizionare, ar putea spori ...
Declinul pieței auto chineze a continuat și în luna august, în timp ce exporturile de mașini au crescut semnificativ
Declinul pieței auto chineze a continuat și în luna august, în timp ce exporturile de mașini au crescut semnificativ
Vânzările de automobile din China şi-au extins declinul în august, devenind un test de stres pentru producătorii auto ...