Şefii Fondului Proprietatea speculează acţiunile SIF Transilvania

Cele şase fonduri de investiţii ale Franklin Templeton au vândut peste 3,3 milioane de acţiuni sau peste 0,3% din SIF Transilvania (SIF3), la numai o săptămână după ce raportaseră cumpărarea lor. Franklin Templeton este şi administratorul Fondului Proprietatea.
Adrian N. Ionescu - joi, 28 feb. 2013, 12:48
Şefii Fondului Proprietatea speculează acţiunile SIF Transilvania

În urma vânzărilor, Franklin Templeton (prin Templeton Asset Management) a raportat deţinerea a 4,999 % din acţiunile SIF Transilvania (SIF3), încaddrându-se astfel în limita legală de cel mult 5%.

Potrivit legii, investitorii care deţin pachete mai mari decât cele corespunzătoare acestei proporţii, iar surplusul trebuie vândut în termen de cel mult trei luni.

În 22 februarie Franklin Templeton a raportat deţinerea a peste 5,3% din acţiunile SIF Transilvania (SIF3), după ce, anterior, controla doar 2,88%.

Compania are plasamente de peste 100 de milioane de dolari la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Cele mai mari pachete de acţiuni sunt cele deţinute la OMV Petrom (SNP), Banca Transilvania (TLV), BRD-Societe Generale (BRD), cele cinci SIF-uri şi la însăşi Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Unul dintre cele şase fonduri ale Franklin Templeton cu plasamente în România este Templeton Frontier Markets este administrat de însuşi Mark Mobius, preşedintele executiv al diviziei de pieţe emergente din cadrul companiei americane, supranumit Guru al pieţelor emergente.

Celelalte fonduri din aceeaşi familie sunt Templeton Developing Markets Trust, FTIF Templeton Emerging Markets Fund , FTVIP Templeton Developing Markets Securities Fund, Templeton International Emerging Markets Fund şi TIF Emerging Markests Series

Te-ar mai putea interesa și
Rușii au încercat să cucerească orașul Vovceansk din regiunea Harkov, dar au fost respinși
Rușii au încercat să cucerească orașul Vovceansk din regiunea Harkov, dar au fost respinși
Forțele ruse au încercat să străpungă pozițiile defensive ucrainene, cu blindate și vehicule motorizate, și să trimită trupe, prin intermediul unui desant aerian, în apropierea......
Cât poți economisi când cumperi același produs în cantități mari. Studiu de caz Atac
Cât poți economisi când cumperi același produs în cantități mari. Studiu de caz Atac
În ultimii ani, pe piața locală de retail au apărut mai multe concepte de magazine care oferă prețuri în cascadă, ...
Jale în buget. Sumele plătite de stat doar pentru dobânzi au crescut cu 50% într-un an și au marcat un record istoric. Cu cât s-au majorat cheltuielile totale?
Jale în buget. Sumele plătite de stat doar pentru dobânzi au crescut cu 50% într-un an și au marcat un record istoric. ...
La sfârșitul lunii februarie 2025, cheltuielile statului cu dobânzile au ajuns la 10,056 de miliarde de lei, conform execuției ...
Cât mai valorează munca ta? O mare companie din Olanda pregăteşte intrarea în România şi oferă salarii de la 4.500 de lei „în mână” celor care vor supraveghea amenajarea noilor magazine
Cât mai valorează munca ta? O mare companie din Olanda pregăteşte intrarea în România şi oferă salarii de la 4.500 ...
Subsidiara din România a retailerului Action, un discounter cu produse preponderent nealimentare din Olanda, angajează ...