Şeful FP: Împărţirea capitalului Fondului la acţionari este mai avantajoasă decât dividendele

07 03. 2014
greg_konieczny_mic_17651900

„Datoria noastră este să facem ce este mai bine pentru acţionari şi, dacă este legal să distribuim din capitalul Fondului şi aceste sume nu sunt impozabile, atunci este  această variantă este mai bună”, a declarat, vineri, Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea (FP), desemnat de Franklin Templeton Investment Management, administratorul FP.

Oficialul FP a răspuns,a stfel, la o întrebare referitoare la o eventuală evaziune fiscală pe care FP ar comite-o prin această variantă.

Franklin Templeton propune ca o sumă de peste 648 milioane de lei „să rămână nerepartizată în rezultatul reportat, având în vedere faptul că Administratorul Fondului a propus şi acţionarii au aprobat deja o distribuţie de 0,05 lei pe acţiune prin diminuarea capitalului social, urmare a reducerii valorii nominale a acţiunilor Fondului”, se spune într-un raport al FP trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Acţionarii au aprobat diminuarea capitalului social de la peste 13.538 milioane de lei lei la 12.861 milioane de lei, prin reducerea valorii nominale a acţiunilor Fondului de la 1 Leu / acţiune, la 0,95 Lei şi distribuirea către acţionarii Fondului, înregistraţi la Depozitarul Central la data de 30 aprilie 2014, a diferenţei de 0,05 Lei pe acţiune, proporţional cu deţinerile lor în capitalul social plătit al Fondului Proprietatea.

Plata ar trebui să înceapă 30 de zile după ce diminuarea capitalului social menţionată mai sus, dacă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va aproba operaţiunea.

În cazul în care ASF nu ar aproba distribuiţia capitalului, atunci s-ar recurge la distribuţia de divindede. Profitul net al FP pe 2013 a fost de 682 de milioane de lei, dar diferenţa până la 648 de milioane trebuie virată la rezervele legale .

De fapt, şeful FP a repetat, în declaraţia sa, argumentaţia din raportul trimis la BVB:

„O astfel de distribuire de numerar către acționari este o opțiune mai eficientă din punct de vedere fiscal pentru acționarii Fondului. Pe baza înțelegerii actuale a legislației fiscale din România, nu vor exista impozite în România pentru Fond sau pentru acționarii săi în legatură cu această distribuire, ceea ce înseamnă că numerarul încasat de acţionari va fi mai mare cu impozitul care s-ar reține în cazul dividendelor”.

„Nu suntem lichidatori”

Administratorii FP de la Franklin Templeton, au fost deseori acuzaţi că aplică o strategie de „vânzare pe bucăţi” a Fondului, care va duce la desfiinţarea acestuia, mai devreme saumai târziu.

Nu au făcut nici un plasament semnificativ. În schimb au făcut mai multe operaţiuni care s-ar încadra în strategia amintită, sub presiunea fondurilor de investiţii, care au devenit cei mai influenţi acţionari şi care sunt însetate de cash.

FP a vândut integral pachetul de aproape 15% din acţiunile Trasngaz (TGN), peste 1% din acţiunile OMV Petrom (SNP) şi administratorii vor să mai vândă 5%, intenţionează să vândă un pachet semnificativ din acţiunile Conpet Ploieşti (COTE) şi a recurs la răscumpărarea de acţiuni FP, pentru a le anula, a reduce capitalul social în proporţia corespunzătoare, iar banii să-i distribuie acţionarilor.

Totuşi, „nu suntem lichidatori„, a declarat şi vineri, Greg Konieczny, managerul FP, insistând că strategia sa este de „a crea valoare pentru acţionari”, cu toate că deocamdată doar distribuie valoare.