Şefii OMV şi Gazprom au analizat perspectivele de cooperare între cele două companii energetice

31 08. 2021
omv_gazprom_12359900

Directorul general al OMV, Rainer Seele, s-a întâlnit la Moscova cu şeful Gazprom, Alexey Miller, în contextul apropierii termenului de finalizare a controversatului gazoduct Nord Stream, care trece pe sub Marea Baltică spre Germania, scrie Agerpres.

Părţile şi-au exprimat aprecierea pentru cooperarea strategică dintre cele două companii, apreciind în special colaborarea lor de succes în dezvoltarea zăcământului Yuzhno-Russkoye, care ar urma să aibă o capacitate anuală de 25 miliarde metri cubi de gaz.

Cu ocazia întâlnirii, a fost evidenţiată istoria de peste 50 de ani a exporturilor de gaze ruseşti spre Austria, care a fost prima ţară din Europa Occidentală ce a semnat un contract de furnizare pe termen lung cu URSS, în 1968. De atunci, cantitatea de gaze furnizate a depăşit 260 miliarde metri cubi.

Consiliul de supraveghere al OMV l-a numit, în şedinţa din 1 iunie, pe Alfred Stern în funcţia de preşedinte al Comitetului executiv şi director general al companiei începând cu data de 1 septembrie 2021, în locul lui Rainer Seele.

Alfred Stern va prelua funcţia de la 1 septembrie 2021 şi va avea un mandat de trei ani, cu posibilitate de prelungire încă doi ani, sub rezerva acordului reciproc.

Actualul preşedinte al Comitetului executiv şi director general al OMV, Rainer Seele, va demisiona de comun acord marţi, 31 august 2021, din funcţia pe care o deţine în Comitetul executiv.

Alfred Stern (56 de ani) este în prezent membru al Comitetului Executiv OMV pentru Chimice şi Materiale.

OMV, care produce în Rusia o mare parte a gazelor sale, are o prezenţă importantă în România, fiind acţionarul majoritar al OMV Petrom.