Șefii Sindicatului Poșta Română analizează propunerea făcută de companie pentru a înceta greva. Salariile nete ar urma să crească în medie în acest an cu 369 de lei

Liderii sindicali ai Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) se află în şedinţă pentru a analiza propunerea făcută de managementul Poştei Române şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, iar marţi dimineaţă va fi comunicată decizia cu privire la continuarea sau oprirea grevei generale la Poşta Română, a anunţat luni seara Blocul Naţional Sindical (BNS), relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 01 apr. 2024, 21:42
Șefii Sindicatului Poșta Română analizează propunerea făcută de companie pentru a înceta greva. Salariile nete ar urma să crească în medie în acest an cu 369 de lei

„Toţi liderii sindicali din SLPR sunt în şedinţă în acest moment. Se analizează propunerea făcută de managementul Poştei Române şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, după o şedinţă de negociere de 6 ore. Propunerea vizează o creştere salarială pentru angajaţii Poştei Române în două tranşe: la 1 iulie, când salariul minim creşte la 3.700 de lei brut (de la 3.300 de lei brut în prezent) şi la 1 septembrie, cu încă 420 de lei brut”, precizează BNS.

Astfel, cumulat, un angajat al Poştei Române ar primi o creştere salarială netă de 369 de lei în medie.

„Mâine-dimineaţa, în jurul orei 10:00, după ce vor fi consultaţi toţi membri SLPR, va fi comunicată decizia de a continua sau opri greva. Până atunci greva generală continuă!”, spune BNS.

Angajații Companiei Naţionale „Poşta Română” au intrat de luni, ora 00:00, în grevă, cerând creşterea cu 400 de lei net a salariilor, precum şi majorarea sporului de loialitate. Conform BNS, peste 7.000 de membri din 32 de judeţe din ţară au fost în grevă.

Luni după-amiaza, o delegaţie a Blocului Naţional Sindical, condusă de preşedintele Dumitru Costin, a participat la o şedinţă de negociere cu ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, şi reprezentanţii managementului Poştei Române.

Sursa foto: Facebook.com/BloculNationalSindical

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...