Şeful agenţiei de privatizare din Grecia, demis după o călătorie cu avionul unui om de afaceri
Stavridis este al doilea şef al agenţiei HRADF înlăturat din funcţie în mai puţin de şase luni, provocând controverse în jurul programului de privatizare al Greciei, esenţial pentru planul internaţional de salvare.
Întârzierile şi veniturile scăzute din privatizări sunt o bătaie de cap permanentă pentru Uniunea Europeană şi FMI, care au aprobat Greciei o finanţare de 240 miliarde de euro.
Creditorii internaţionali ai ţării au anunţat în luna iulie că vor analiza activitatea agenţiei, după ce a ieşit la iveală că aceasta va rata ţinta de venituri pentru 2013 cu circa 1 miliard de euro.
„Ministrul de Finanţe, Yannis Stournaras, a cerut demisia preşedintelui HRADF, Stelios Stavridis”, a anunţat ministerul.
Un oficial din minister a spus că Stavridis a fost demis din motive de etică, după ce publicaţia Proto Thema a relatat că acesta a călătorit săptămâna trecută cu un avion al proprietarului de nave Dimitris Melissanidis, acţionar important al unui consorţiu ceho-elen care în luna mai a convenit preluarea unei participaţii de 33% la compania de jocuri de noroc OPAP, deţinută de stat.
Stavridis a folosit avionul imediat după semnarea unei acord de finalizare a vânzării participaţiei la OPAP, pentru 652 milioane de euro, a relatat Proto Thema. Jurnalul a publicat şi o fotografie cu Stavris în avion, alături de o însoţitoare de zbor.
Stavridis a explicat că Melissanidis l-a lăsat pe o insulă grecească pe lângă care ar fi trecut oricum în drum spre Franţa.
Directorul executiv al agenţiei de privatizare, Yannis Emiris, a declarat că programul de privatizări al Greciei nu va avea de suferit din cauza demisiei preşedintelui instituţiei.
„Nu va fi nicio întârziere a programului”, a spus Emiris.
Un oficial al Ministerului de Finanţe a confirmat că privatizarea OPAP nu va fi afectată.
Predecesorul lui Stavridis, Takis Athanasopoulos, a demisionat după ce a fost acuzat de procuratură de nerespectarea obligaţiilor în calitate de preşedinte al unei companii de stat.