Şeful Airbus spune că problemele de la Boeing sunt un element negativ pentru întreaga industrie

19 03. 2024
BOEING AIRBUS AVION 5789

„Nu sunt fericit cu problemele de la competitorul meu. Acestea nu sunt un lucru bun pentru întreaga industrie. Suntem într-o industrie în care calitatea şi siguranţa sunt principala prioritate”, a declarat Guillaume Faury la o conferinţă organizată la Berlin, atunci când a fost întrebat despre problemele tehnice apărute la mai multe avioane Boeing, scrie Agerpres.

Prezent la aceeaşi conferinţă „Europe 2024” de la Berlin, ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a spus că în prezent Airbus este într-o formă mai bună decât Boeing. „Prefer situaţia în care se află Airbus celei de la Boeing”, a precizat Bruno Le Maire.

Imaginea avioanelor Boeing a avut de suferit după ce, la începutul lunii ianuarie, uşa din partea stângă a unui avion Boeing 737 MAX 9 al companiei Alaska Airlines s-a detaşat în plin zbor, provocând depresurizarea aparatului. Au fost deschise anchete de către autorităţile americane responsabile cu securitatea aviaţiei, iar un raport al unei comisii independente desemnate de Autoritatea americană a aviaţiei civile (FAA) a evidenţiat în special deficienţe în sistemele de siguranţă ale producătorului.

La începutul acestei luni, un Boeing 777 a aterizat în regim de urgenţă la Los Angeles, după ce a pierdut pneul de pe una dintre roţi în timpul decolării, un nou incident care se adaugă recentelor probleme ale producătorului american de avioane. De asemenea, 13 pasageri ai unui zbor cu plecare din Sydney, Australia, au fost spitalizaţi după ce avionul Boeing 787 Dreamliner în care se aflau, cu destinaţia Santiago de Chile şi escală la Auckland, Noua Zeelandă, a suferit un „incident tehnic” ce a provocat turbulenţe puternice.