Şeful ANAF: Cea mai mare diferenţa dintre veniturile declarate de un contribuabil şi cele estimate este de 11,7 milioane lei

08 08. 2022
anaf

„În luna iulie, aşa cum am spus încă de la conferinţa de la şfârşitul lunii iunie, am realizat mobilitatea la 120 de funcţionari publici de la alte structuri către Direcţia Generală de Verificări Peroane Fizice. Am făcut şi sesiuni de instruire, de pregătire profesională cu 99 dintre aceşti inspectori. S-au selectat şi s-au emis deja avizele de inspecţie la 211 persoane şi în acelaşi timp printr-un ordin de preşedinte ANAF 1286 care a fost publicat în Monitorul Oficial 733 din 21 a VII 2022 am extins competenţa de exercitare a verificării situaţiei fiscale personale şi la structurile de inspecţie fiscală persoane fizice de la unităţile teritoriale subordonate ANAF, pentru a putea să aibă competenţă de verificare şi aceste structuri. În luna iulie s-au descoperit 21,4 milioane lei diferenţe între veniturile declarate şi veniturile estimate de noi, creanţele fiscale aferente, respectiv impozitele calculate pe această sumă, au fost de 5,9 milioane de lei. Cea mai mare diferenţă a fost găsită la un contribuabil din judeţul Iaşi, de 11,7 milioane de lei, creanţa stabilită, respectiv impozitul pe care trebuie să-l plătească este în valoare de 3,5 milioane de lei. În Bucureşti la un contribuabil diferenţa a fost de 3,5 milioane de lei, creanţa stabilită a fost de 1 milion de lei, iar în Buzău, la un contribuabil diferenţa a fost de 3,2 milioane de lei, creanţa stabilită a fost de 0,8 milioane de lei. V-am dat trei cele mai mari diferenţe şi impozite stabilite pe care l-au descoperit colegii mei în luna iulie”, a spus Lucian Ovidiu Heiuş.

Întrebat de jurnalişti care sunt domeniile în care activează persoanele respective, Lucian Ovidiu Heiuş a precizat că nu poate oferi detalii pentru că în acest fel s-ar încălca secretul fiscal. În cazul în care aceste persoane vor contesta în instanţă deciziile în privinţa lor atunci se vor putea afla mai multe detalii despre persoanele respective.

Preşedintele ANAF a anunţat în iunie că instituţia va demara din 1 iulie controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane.

„Începând cu 1 iulie, ANAF va începe controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane. Este o jignire pentru oamenii cinstiţi care muncesc greu, uneori de dimineaţa până seara, să vadă că în jurul lor alţii îşi cumpără case care se învârt după soare, îşi achiziţionează maşini exorbitant de scumpe, şi ei nu au lucrat o zi în viaţa lor şi nu au plătit un impozit. Este, de asemenea, nedrept pentru agenţii economici, care majoritatea lor îşi desfăşoară business-urile corect, îşi plătesc taxele şi impozitele la timp, iar alţi patroni fac evaziune fiscală, folosesc muncă la negru, se îmbogăţesc nemeritat şi nu plătesc niciun impozit în viaţa lor. Trebuie să fim realişti şi să înţelegem că aceste mecanisme sunt dăunătoare atât bugetului de stat, dar în acelaşi timp creează şi o mare frustrare în rândul societăţii româneşti, creând chiar modele antisociale. Avem peste tot exemple de şmecheri care sfidează cu opulenţa şi luxul pe cere îl afişează, care cheltuie sume de bani exorbitante, sfidând pe omul de rând şi care în viaţa lor nu au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constaţi că ele sunt aproape inexistente”, a declarat atunci Lucian Ovidiu Heiuş.

El a spus că în aceste zone se vor concentra controalele pentru a verifica dacă averile acumulate sunt în concordanţă cu veniturile obţinute.

Preşedintele ANAF a menţionat că a transmis Direcţiei Generale de Control Venituri Persoane Fizice să realizeze o analiză de risc.