Şeful ANAF: Inspecţiile fiscale din 2023 vor viza TVA şi contribuabilii care au fost ajutaţi de stat

 Inspecţiile fiscale pe anul 2023 se vor concentra pe TVA, tranzacţii pe persoane afiliate, contribuabilii care au beneficiat de diverse forme de ajutor din partea statului, precum şi pe industriile cu creştere economică, nereflectată în volumul de taxe declarat, a anunţat, marţi, la o conferinţă de specialitate, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş.
AGERPRES - mar, 18 oct. 2022, 12:31
Şeful ANAF: Inspecţiile fiscale din 2023 vor viza TVA şi contribuabilii care au fost ajutaţi de stat

„Conform strategiei ANAF, eficienţa colectării se va realiza prin sprijinirea conformării, în special, precum şi din combaterea evaziunii fiscale la declarare şi plata impozitelor şi taxelor. ANAF continuă procesul de reformă, implementarea planurilor de eficientizare a activităţii şi, nu în ultimul rând, colaborarea eficientă pe plan internaţional şi deschiderea către bunele practici adoptate de către alte state. Obiectivele strategice ale ANAF prin simbioza a două componente strategice principale: digitalizarea şi gestionarea eficientă a resurselor umane. La rândul lor, obiectivele strategice pentru perioada 2021 – 2024 vor contribui la creşterea accelerată a veniturilor colectate de ANAF şi la combaterea eficientă a evaziunii fiscale. În 2023, inspecţiile fiscale se vor concentra pe TVA, tranzacţiile pe persoane afiliate, contribuabilii care au beneficiat de diverse forme de servicii din partea statului, dar şi în industriile cu creştere economică în ultima perioadă, creştere care nu s-a reflectat şi în volumul de taxe declarate”, a spus Heiuş.

Reprezentanţi ai autorităţilor şi mediului de afaceri participă, marţi, la evenimentul cu tema „Bugetul şi fiscalitatea 2023: la ce să se aştepte economia”, în cadrul seriei de conferinţe CursdeGuvernare (CDG).

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...