Şeful ANOFM, Silviu Bian, a fost reţinut! Judecătorii decid dacă îi dau mandat de arestare

Economica.net
16 10. 2011

Avocatul Cristian Ene a confirmat, agenţiei MEDIAFAX, că DNA a luat măsura reţinerii secretarului de stat, pentru o faptă de luare de mită, în formă continuată, în cursul zile de duminică urmând a fi dus în faţa unui judecător, care va decide asupra propunerii procurorilor de arestare preventivă a şefului ANOFM.

Sâmbătă, în jurul orei, 20.40, anchetatorii anticorupţie l-au adus de la Braşov pe Silviu Bian la sediul DNA, audierea acestuia încheindu-se în jurul orei 2.30.

Potrivit avocatului Ene, secretarul de stat s-a declarat nevinovat.

Ordonanţa de reţinere a fost emisă, duminică, în jurul orei 1.00.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM- instituţie care funcţionează sub autoritatea Ministerului Muncii), Silviu Bian, a fost prins în flagrant delict de procurorii anticorupţie în timp ce primea 80.000 de lei, de la o persoană.