Şeful ANPC despre unele produse „tradiţionale”: Nu ţin minte ca bunica să fi produs vreodată parizer
„De foarte multe ori, din dorinţa de a se introduce pe piaţă unele produse tradiţionale, producătorul sau comerciantul vine cu tot felul de idei, iar prin denumirea pe care o dă produsului respectiv încearcă să inducă la consumator ideea că acel produs este unul tradiţional, ori un produs tradiţional nu este acela căruia operatorul care-l produce îi spune «parizer ca la bunica». Eu nu ţin minte ca bunica să producă vreodată parizer”, a declarat miercuri Cerbulescu.
El a arătat că dacă în România există peste 4.000 de produse tradiţionale autorizate, la nivelul Uniunii Europene numărul acestora se ridică la doar 800.
Şeful ANPC a afirmat că autoritatea are în această perioadă acţiuni de control pe segmentul produselor de post sau specifice Paştelui, iar amenzile vor fi „destul de consistente”.
Referindu-se la carnea de miel, care va fi căutată în perioada Paştelui, Cerbulescu a atenţionat consumatorii să fie atenţi de unde fac cumpărături şi dacă produsul este controlat sanitar şi veterinar.
„Să fie foarte atenţi şi la cum se prezintă această carne pentru că ea trebuie să fie de o suprafaţă roşiatică, roz, şi să nu fie lipicioasă”, a mai spus Cerbulescu.