Şeful ANSVSA a anunţat că face curăţenie în sistem; şapte persoane sunt vizate până în prezent
„Principalele măsuri pe care le vom lua în perioada următoare înseamnă curăţenie în sistemul de alimentaţie publică şi depistarea tuturor celor care înşeală vigilenţa şi credibilitatea consumatorilor şi aici mă refer şi la sistemul veterinar, la angajaţi ai ANSVSA. Măsurile luate vizavi de colegii noştri din autoritate vor fi permanente şi vor continua până când autoritatea va reprezenta un sistem de supraveghere al sănătăţii populaţiei în care toate lumea să aibă încredere”‘, a precizat şeful ANSVSA..
Acesta a menţionat că în prezent sunt vizate şapte persoane din sistem, patru cu atribuţii de conducere şi trei inspectori veterinari.
„Până în prezent, este vorba despre patru colegi cu atribuţii de conducere şi trei inspectori veterinari. Inspectorul de la Ilfov care a dat drumul în marfa aflată sub sechestru, la cele 300 de kg de pere, este deja în anchetă penală. Pe de altă parte, mă refer la colegi care în timpul anchetelor pe care le-am desfăşurat în această perioadă au furnizat date de pe Sistemul Rapid de Alertă şi care pe noi ne-au împiedicat să ne ducem la bun sfârşit ancheta. Dar ceea ce este mult mai important pentru noi a fost faptul că au indus o stare de nesiguranţă şi au creat panică în rândul populaţiei”‘, a adăugat Mănăstireanu.
Şeful ANSVSA a menţionat că numele acestor persoane vor fi făcute publice după finalizarea anchetei, ordinele privind atribuţiile de conducere ale acestora fiind retrase.