Şeful ANSVSA: Avem potenţial să exportăm în China carne şi animale vii
‘Avem potenţial să exportăm în China. Suntem într-o fază în care trebuie să găsim soluţii. Numărul de animale este de două milioane de capete la taurine, de 5-6 milioane la ovine şi există un milion de exploataţii. Este necesară deschiderea exporturilor către cât mai multe ţări, inclusiv spre spaţiul european, dar în special spre ţările terţe. Se vor petrece două evenimente majore. Exportul de carne de porc şi exportul de taurine pentru reproducţie. Pe lângă acestea, China este foarte interesată şi de importurile de lapte. Avem deja semnate documentele pentru carne de taurine pentru China. Dar să nu se înţeleagă că vom pune într-un moment în pericol piaţa internă. Trebuie să fim foarte atenţi ce animale ducem. Toate animalele, fie că sunt vii, fie că se obţin produse din ele, trebuie să fie născute şi crescute în România’, a arătat Mănăstireanu.
Preşedintele ANSVSA a precizat că au loc discuţii şi pentru extinderea exporturilor pe alte pieţe din Asia.
‘Avem întâlniri cu oficiali ai ambasadelor din România ai Vietnamului, Cambodgiei, Japoniei, pentru a demara exporturile şi comerţul cu animale pentru reproducţie’, a precizat oficialul ANSVA.
Pe de altă parte, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli, Laurenţiu Baciu, consideră că România nu este încă pregătită să exporte carne, în condiţiile în care asigură cu dificultate consumul intern.
‘Noi nu suntem în stare să asigurăm necesarul de carne pentru consumul pe piaţa internă şi vorbim despre exporturi’, a subliniat Baciu, prezent la conferinţa ”Zootehnia românească, în moarte clinică. Soluţii pentru revigorarea sectorului zootehnic’.