Şeful ASF, Mişu Negriţoiu, va fi audiat la DNA – surse. ASF nu are nicio informaţie în acest sens

04 10. 2016
negritoiu_699457_98122500

Surse juridice spun că acuzaţia de abuz în serviciu se referă la modificarea unei decizii luate de Consiliul de Administraţie al ASF care, prin vot (cei opt membri pentru, preşedintele împotrivă) au decis schimbarea lichidatorului judiciar al Astra Asigurări, pentru neîndeplinirea unor sarcini specifice, conform raportului întocmit de acesta. Conform surselor citate, Mişu Negriţoiu nu numai că nu a transmis mai departe decizia Consiliului ASF, dar peste două săptămâni ar fi trimis email tuturor membrilor executivi şi neexecutivi pentru reluarea votului pe această temă.

Un alt capăt de acuzare care s-ar aduce actualului preşedinte este cel legat de promovarea unui regulament de organizare şi funcţionare al ASF care modifica legea, punând toţi membrii Consiliului în relaţie de subordonare directă către preşedintele instituţiei, deşi prin legea de organizare şi funcţionare a Autorităţii, membrii executivi şi neexecutivi ai Consiliului ASF se supun şi sunt numiţi direct de către Parlament. Regulamentul respectiv există şi acum pe site-ul ASF.

Cea de-a treia acuzaţie este una mai des vehiculată în piaţă, în special în timpul mitingurilor transportatorilor, şi anume cea de relaţie nepotrivită cu piaţa asigurărilor prin faptul că a instigat asigurătorii la o majorare a preţurilor practicate pentru poliţele RCA. Singura specificaţie este că pentru toate aceste acuzaţii există şi probe.

Reprezentanţii ASF ne-au răspuns solicitărilor de a-şi exprima un punct de vedere asupra acestei posibilităţi (chemarea preşedintelui Mişu Negriţoiu la DNA): „Referitor la solictarea pe care ne-ai trimis-o aş dori să precizez că ASF nu are nicio informaţie în acest sens”.

Chemarea preşedintelui ASF la DNA are loc în contextul în care scandalul generat de majorarea fără precedent a tarifelor RCA nu s-a stins, chiar dacă acum se lucrează la stabilirea unor tarife de referinţă, iar în timpul audierilor în Parlament, preşedintelui i-a fost cerută în nenumărate rânduri demisia (şi de către membrii partidelor politice şi de către reprezentanţii transportatorilor). În schimb, ASF a anunţat că vicepreşedintele responsabil cu piaţa asigurărilor, Marius Vorniceanu, a înaintat demisia sa Parlamentului României, pe 28 septembrie, urmând ca aceasta să îşi producă efectele începând cu data de 3 octombrie. Atribuţiile sale au fost preluate de Mişu Negriţoiu.

În afara scandalurilor de pe piaţa RCA, alţi membri importanţi ai Autorităţii de Supraveghere au făcut vizite la DNA, în calitate de martori într-un dosar de corupţie. „Le-am răspuns procurorilor cu privire la una din cele două societăți care au intrat în faliment ca urmare a deciziilor ASF”, a spus Mircea Ursache, vicepreşedinte ASF responsabil cu piaţa de capital la ieşirea din sediul DNA luni, 26 septembrie. El a adăugat că a fost chestionat în legătură cu „toate faptele care au condus ca piața asigurărilor de astăzi să fie într-o implozie”. Tot luni, a venit la DNA și Cristian Roșu, director general al Fondului de Garantare a Asiguraților. Potrivit unor surse judiciare, atât Ursache, cât și Roșu sunt audiați ca martori.