Şeful ASF: Nu ştiu dacă o să trăim din pensiile private

Economica.net
23 09. 2014
asf_misu_negritoiu_57722300

‘Cred că ar trebui să ne limităm să preluăm lucruri bune din alte pieţe. Noi suntem foarte atenţi când vorbim despre pensiile private în România pentru că există foarte multă sensibilitate în discuţia despre pensiile private şi cred că cel mai important pentru România este să convingem politicul că sistemul merită, că este bun şi că este safe. Şi când ne uităm la politica de investiţii avem în vedere tot acest efect se bumerang, să nu cumva ca oamenii să aibă percepţia că pierd banii. Este un instrument pe care l-am câştigat şi pe care este bine să-l promovăm pentru că are legătură cu modelul cultural, cu educaţia financiară, cu ceea ce trebuie să facem pentru noi înşine, inclusiv să ne punem deoparte nişte bani pentru bătrâneţe. Nu ştiu dacă o să trăim din pensiile private sau nu, dar este bine să-i ai acolo /banii, n.r./’, a explicat Negriţoiu.

Vezi Câţi oameni au beneficiat de pensie privată în România şi cât a încasat fiecare

Oficialul ASF a adăugat, totodată, că, în ceea ce priveşte cuantumul contribuţiei la Pilonul II, acesta nu trebuie îngheţat, scrie Agerpres.

‘Cred că fiecare ţară îşi permite anumite lucruri. Probabil că Polonia îşi permite să cheltuie mai mulţi bani, a avut o economie mai puternică, nu a trecut prin criză şi îşi poate permite să facă uneori nişte lucruri, poate câteodată extravagante. România cred că nu este în această poziţie. Dimensiunea acestor pensii nu este natură să schimbe fundamental resursele pentru bugetul României şi chiar politic nu am auzit ca discuţiile să meargă până într-acolo încât să se vrea schimbarea, ci ca acest instrument să fie sigur. Contribuabilii să fie protejaţi. Nu se vorbeşte nici de îngheţarea contribuţiei. Noi suntem între 4,5 şi 6% care este maximum şi cred că suntem acolo. Şi dacă, să zicem, ne oprim la 5% sau ajungem la 6% contribuţie, nu este o tragedie, dacă facem acest lucru într-un ritm mai lent. Cred că am ajuns la o masă critică în acest business şi este o presiune foarte mare asupra fondurilor de pensii, în ceea ce priveşte rentabilitatea’, a spus Mişu Negriţoiu.

Publicaţia Forbes organizează, marţi şi miercuri, la Bucureşti, evenimentul ‘Forbes CEE Forum – Reinventing growth în the emerging markets’, în cadrul căruia participă reprezentanţi de marcă ai mediului economico-financiar din România.