Şeful BCE cere eforturi comune pentru soluţionarea problemei creditelor neperformante

Economica.net
07 11. 2017
euro_bundles_pd_42783800

Oficialii italieni a criticat BCE pentru că şi-ar fi extins prerogativele autorităţilor de reglementare cu cele mai recente propuneri pentru soluţionarea problemei creditelor neperformante. Acesta este un subiect delicat în Italia, unde băncile au în bilanţuri peste un sfert din creditele neperformante din zona euro, evaluate la 865 de miliarde de euro.

”În prezent, cel mai important este rezolvarea problemei creditelor neperformante. Prin urmare, este necesar un efort comun din partea băncilor, a autorităţilor de supervizare, de reglementare şi a celor naţionale pentru a rezolva această problemă într-un mod ordonat, în primul rând şi cel mai important prin crearea unui mediu în care aceste împrumuturi pot fi gestionate efectiv şi vândute eficient”, a declarat Draghi la o conferinţă.

Organismele de supervizare din interiorul Băncii Centrale Europene trebuie să îşi revizuiască propunerile pentru soluţionarea problemei creditelor neperformante, în urma plângerilor venite din Italia potrivit cărora aceste propuneri ar pune în pericol relansarea economică, au declarat recent pentru Reuters surse din interiorul BCE care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Mecanismul European de Supervizare Bancară (SSM) din cadrul BCE urmează să prezinte, până în luna martie 2018, un nou set de norme cu privire la nivelul provizioanelor pe care băncile ar trebui să le constituie pentru a se proteja faţă de creditele neperformante.

Potrivit surselor citate de Reuters, din cauza reacţiilor ostile venite din Italia faţă de cele mai recente propuneri ale SSM privind modul în care băncile ar trebui să rezolve problema creditelor neperformante, supervizorii vor trebui să îşi reevalueze abordările.

‘Există riscul ca SSM să vină cu propuneri prea relaxate’, a declarat una din surse.

Principala îngrijorare a Italiei este că, dacă băncilor din peninsulă li se va cere să pună deoparte mai mulţi bani pentru acoperirea creditelor neperformante, ele ar putea reduce creditarea. În plus, unele bănci ar putea fi nevoite să demareze majorări de capital, o operaţiune care nu a putut fi derulată de unele bănci fără intervenţia statului.

Conform surselor, specialiştii SSM lucrează la patru modele de soluţionare a problemei creditelor neperformante. Una din opţiuni ar cere băncilor să înceapă, imediat, să constituie provizioane, chiar dacă gradual. O altă opţiune mai generoasă ar da băncilor un răgaz de unul sau doi ani pentru a-şi atinge ţintele.

Însă toate aceste scenarii elaborate de SSM sunt acum în pericol. ‘Chiar şi cel mai generos scenariu pare a fi prea strict’, a declarat una dintre surse.

Liniile directoare ale BCE vor fi influenţate însă şi de o propunere legislativă pe care Comisia Europeană o pregăteşte în paralel şi care ar putea include şi unele prevederi referitoare la provizioane, susţin sursele. Aceasta pentru a evita riscul unor dispute cu Bruxellesul după ce preşedintele Parlamentului European, italianul Antonio Tajani, a pus sub semnul întrebării autoritatea BCE în acest dosar şi a evocat posibilitatea unei dispute între instituţii.

Chiar dacă criticile coordonate venite din partea lui Antonio Tajani, a Guvernului italian, a Băncii Centrale şi a lobbyului bancar vor produce unele modificări ale liniilor directoare cu privire la creditele neperformante, o revizuire fundamentală este puţin probabilă deoarece ar afecta credibilitatea SSM. În schimb, sursele precizează că noile reguli oferă deja băncilor o anumită flexibilitate, în sensul că le permit să se abată de la calendarele prescrise dacă pot demonstra că pot recupera o parte din bani.

Agenţia de evaluare S&P Global estimează că, până în 2019, băncile din Italia vor vinde credite cu probleme în valoare de 100-120 de miliarde de euro, dar a avertizat că vânzarea unor volume mari de credite neperformante, la preţurile actuale, ar putea forţa băncile să adopte măsuri de consolidare a capitalului.