Şeful Bundesbank avertizează BCE să nu-şi depăşească atribuţiile
„Independenţa BCE necesită respectarea şi nu încălcarea mandatului instituţiei” de a proteja uniunea monetară împotriva inflaţiei, a spus Weidmann. Liderii zonei euro supraestimează „posibilităţile băncii centrale” atunci când cer ca BCE să susţină creşterea economică, să creeze locuri de muncă şi să stabilizeze sistemul bancar.
Bundesbank a avut o greutate mai mare decât alte bănci centrale în deciziile luate la BCE deoarece autoritatea monetară germană „este cea mai mare şi cea mai importantă bancă centrală din sistemul euro”, a adăugat el.
Unii analişti au interpretat declaraţiile, postate pe site-ul Bundesbank cu o zi înaintea unei şedinţe de politică monetară a BCE, ca un foc de avertisment pentru preşedintele BCE, Mario Draghi.
Preşedintele BCE a indicat, săptămâna trecută, că BCE se pregăteşte pentru o nouă rundă de măsuri destinate combaterii crizei. Costurile de împrumut ale Spaniei şi Italiei au coborât după declaraţile lui Draghi.
Bundesbank a negat însă că afirmaţiile lui Weidmann, parte a unui interviu acordat în iunie pentru a marca a 55-a aniversare a înfiinţării băncii, au fost intenţionate drept o ripostă la adresa preşedintelui BCE.
„Am publicat interviul azi (miercuri, n.r.) pentru că este aniversarea noastră. Remarcile nu au avut ca ţintă discuţia actuală. Sunt principiile Bundesbank şi au fost şi parcursul istoriei instituţiei”, a spus un purtător de cuvânt.
Bundesbank a indicat săptămâna trecută că se opune în continuare reluării programului de achiziţii de obligaţiuni al BCE, inactiv din martie. Banca germană se opune şi acordării de către BCE a unei licenţe bancare Mecanismului European de Stabilitate, fondul destinat statelor cu probleme din zona euro. Licenţa bancară ar permite fondului să cumpere obligaţiuni în valoare de câteva ori mai mare comparativ cu resursele financiare de 500 de miliarde de euro pe care le are.