Şeful Bundesbank: BCE nu trebuie să extindă măsurile de stimulare 

Ar fi de dorit ca Banca Centrală Europeană să reducă curând stimulentele de urgenţă şi să nu transfere flexibilitatea extraordinară a măsurilor sale de luptă contra crizei spre instrumentele sale standard, a afirmat Jens Weidmann, preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), într-un interviu acordat publicaţiei financiare Handelsblatt, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 18 iun. 2021, 14:37
Şeful Bundesbank: BCE nu trebuie să extindă măsurile de stimulare 

La şedinţa de politică monetară din 10 iunie, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că va continua programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) cu o valoare totală de 1.850 de miliarde de euro, până în martie 2022 sau până se va încheia pandemia. Prin PEPP, în acest trimestru BCE a făcut achiziţii de aproximativ 80 de miliarde de euro pe lună, faţă de aproximativ 62 de miliarde de euro în primele trei luni din 2021, scrie Agerpres.

Dar unii oficiali BCE sunt pregătiţi să discute în septembrie data şi modul în care va fi retras PEPP, în condiţii redresării rapide a economiei zonei euro.

„Înregistrăm progrese suplimentare în depăşirea efectelor pandemiei, şi ar fi de dorit ca măsurile speciale adoptate în timpul crizei să fie curând reduse”, a declarat Weidmann pentru Handelsblatt.

Jens Weidmann, unul dintre cei mai consevatori membri ai Consiliului guvernatorilor BCE, a precizat că nu va mai exista până anul viitor o justificare pentru măsurile de urgenţă: „Când urgenţa pentru care a fost creat PEPP se va încheia, programul trebuie oprit”.

Alţi oficiali argumentează că şi după încheierea PEPP, programată în martie 2022, BCE ar putea transfera flexibilitatea extraordinară către un Program de achiziţii de active (APP).

Weidmann a respins ideea, argumentând că un Program de achiziţii de active are un scop diferit şi trebuie păstrat separat. „Când această situaţie excepţională se va încheia, nu mai este adecvat un astfel de grad ridicat de flexibilitate”, a declarat şeful Bundesbank.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Madrid vrea să impună o cotă nouă de TVA de 21% pentru închirierea locuințelor pe termen scurt în scop turistic
Guvernul de la Madrid vrea să impună o cotă nouă de TVA de 21% pentru închirierea locuințelor pe termen scurt în scop ...
Guvernul spaniol vrea să obţină aprobarea Parlamentului pentru o nouă cotă de TVA, de 21%, care să se aplice pentru închirierea locuinţelor pe termen scurt în scop turistic, dublu faţă de......
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Medicover Investment a companiilor din România deținute de Synlab International
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Medicover Investment a companiilor din România deținute de Synlab ...
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Medicover Investment BV intenționează să preia companiile, din ...
Compania românească Nordlogic by AROBS a implementat platforma pentru automatizarea extragerii prețurilor medicamentelor în procesul de referențiere din Republica Moldova
Compania românească Nordlogic by AROBS a implementat platforma pentru automatizarea extragerii prețurilor medicamentelor ...
Nordlogic by AROBS, parte a Grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, a ...
Românii de la Renovatio Trading își prelungesc licența de furnizare
Românii de la Renovatio Trading își prelungesc licența de furnizare
Renovatio Trading, business al unor români care activează în multe semente din energie, urmează să primească licența ...