Şeful Bundesbank: Economia germană se redresează gradual în urma crizei
Restricţiile impuse în Germania pentru a stopa răspândirea epidemiei sunt ridicate lent, permiţând reluarea activităţii economice.
„Nivelul scăzut ar putea să fi fost depăşit şi lucrurile merg bine din nou. În urma declinului sever vedem, comparativ, doar o redresare graduală”, a declarat Jens Weidmann, pentru publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.
În iunie, Banca Centrală Europenă (BCE) a anunţat că se aşteaptă ca economia zonei euro să se contracte cu 8,7% în 2020 în scenariul de bază şi cu 12,6% „în cel mai sever scenariu”.
Weidmann susţine că ajutorul de stat reprezintă un instrument justificat pentru sprijinirea economiei, pentru a sprijini supravieţuirea companiilor, însă Germania nu ar trebui să devină dependentă de banii publici.
„Este important ca măsurile să fie orientate şi temporare”, a declarat acesta, cerând „revenirea la poziţii bugetare solide”.
Luna aceasta, Bundesbank a previzionat că economia Germaniei se va contracta cu 7,1% în 2020, apoi va creşte cu 3,2% în 2021 şi cu 3,8% în 2022, după ce cancelarul Angela Merkel a anunţat un plan de stimulare de 130 de miliarde de euro pentru perioada 2020 – 2021. Acest program se adaugă imensului plan de peste 1.000 de miliarde de euro pus în aplicare în martie, în perioada de vârf a pandemiei, şi care prevede ajutoare pentru firme şi împrumuturi garantate de stat în valoare de miliarde de euro.
Estimările Bundesbank sunt în linie cu cele ale analiştilor şi ale Guvernului de la Berlin, care se aşteaptă în acest an la un declin al PIB-ului între 6% şi 7%.