Şeful BVB: România şi Polonia ar trebui să se apropie, înainte ca lumea să-şi îndrept atenţia către ele

Ar fi bine ca România şi Polonia să se apropie, în avantaj reciproc, înainte ca lumea să-şi îndrept atenţia către ele, susţine directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Ludwik Sobolewski, într-un editorial publicat duminică în cotidianul polonez Rzeczpospolita, intitulat 'Doi tigri din Europa de Est'.
Economica.net - mar, 15 sept. 2015, 09:03
Şeful BVB: România şi Polonia ar trebui să se apropie, înainte ca lumea să-şi îndrept atenţia către ele

Potrivit lui Ludwik Sobolewski, Polonia şi România sunt cele mai mari două ţări din regiune, atât în ceea ce priveşte populaţia, cât şi şi PIB-ul (măsurat prin puterea de cumpărare a populaţiei). Împreună, cele două ţări sunt o piaţă considerabilă, locuită de aproape 58 de milioane de oameni, cu doar câteva milioane mai puţini decât în Italia (60,8 milioane), Marea Britanie (64,8 milioane) şi Franţa (66,4 milioane). De asemenea, Polonia şi România sunt ţări stabile din punct de vedere economic.

‘Cu inflaţie scăzută, cu o datorie publică relativ scăzută (datoria publică a României este de numai 39% PIB), cu dobânzi scăzute şi un curs de schimb relativ stabil, ele oferă un sentiment puternic de securitate investitorilor străini. Puteţi adăuga, de asemenea, că aceste două ţări s-au prezentat bine în timpul recentei crize globale. Polonia nu a căzut în recesiune, iar România, cu succes datorită politicilor bune, a ieşit dintr-o recesiune profundă’, consideră Ludwik Sobolewski.

Potrivit directorului BVB, Polonia şi România sunt unite nu doar prin oportunităţi, dar şi prin ameninţări, cea mai mare fiind scăderea populaţiei, ca urmare a diminuării natalităţii şi a fenomenului de migraţie economică. Potrivit datelor OECD, în ţările din aşa-zisa Europă veche, se află în prezent peste 2,4 milioane de cetăţeni români şi 1,8 milioane de polonezi, scrie Agerpres.

România este din ce în ce mai apreciată de oamenii de afaceri polonezi. În 2014, exporturile poloneze de bunuri şi servicii în România s-au ridicat la aproximativ 12 miliarde de zloţi, în creştere faţă de şapte miliarde de zloţi în 2010, ceea ce o plasează pe locul 18 în topul pieţelor de export ale Poloniei. De asemenea, soldul balanţei comerciale este unul pozitiv pentru Polonia, ţară care, în 2014, a importat din România bunuri şi servicii în valoare de aproximativ şase miliarde de zloţi.

‘România nu este doar o piaţă mare care se dezvoltă rapid, apropiată de noi geografic şi cultural, dar este şi o piaţă ideală pentru exporturile poloneze. Este, de asemenea, un loc de potenţiale investiţii poloneze de capital’, subliniază Ludwik Sobolewski.

În viitorul apropiat, ar trebui să fie accelerat procesul de privatizare şi este aşteptată intrarea mai multor companii pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu oferte publice iniţiale (IPO). Acţiuni listate la BVB se caracterizează printr-un raport P/E = 11,4 şi printr-o dobândă atractivă, cea mai mare din regiune, la randamente în valoare de circa 4,5% (date pentru iulie 2015). Toate acestea pot fi de interes pentru investitorii polonezi.

Sobolewski crede că România şi Polonia pot şi trebuie să fie parteneri economici importanţi. Atât în Uniunea Europeană, cât şi în NATO, sunt ţările cu cele mai lungi frontiere cu state care nu sunt membre ale UE. Strategic, cum constată politologul George Friedman, practic nu există între ele chestiuni în dispută, iar tradiţia colaborării este una de durată.

‘Merită să privim România nu în mod stereotip, ca pe o ţară care nu este modernă şi cultural străină pentru polonezi, ci să o vedem aşa cum este ea: din ce în ce mai modernă şi mai prosperă, oferind posibilităţi de creştere şi dezvoltare a afacerilor peste media la scară europeană. Există puţine ţări în lume în care Polonia este luată ca model de succes social şi economic, un model care inspiră, fiind copiate unele dintre elementele sale. Antreprenorii polonezi vor aprecia această formă de capital intangibil, care facilitează afacerile’, crede directorul BVB.

Cotidianul polonez ‘Rzeczpospolita’ este partener la forumul de cooperare Polonia-România-Moldova, care va avea loc la 17 septembrie în Wroclaw.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...