Într-un discurs rostit la New York, la centrul de reflecţie Council on Foreign Relations, Brennan a estimat că astfel de comunicaţii nu fac decât să sporească dificultatea în abordarea problemei ameninţărilor şi a atacurilor din întreaga lume din partea unor grupări precum Statul Islamic, cunoscută şi ca ISIL.
„Noile tehnologii pot ajuta grupări precum ISIL să coordoneze operaţiuni, să atragă noi recruţi, să-şi extindă propaganda şi să-i inspire pe simpatizanţii de pe întreaga planetă să acţioneze în numele lor”, a declarat Brennan, referindu-se la acronimul ISIL pentru gruparea militantă din Siria şi Irak.
„Ameninţarea globală din partea terorismului este mult amplificată de lumea interconectată de astăzi, unde un incident izbucnit într-un colţ al planetei poate stârni instantaneu o reacţie la mii de mile depărtare şi unde un singur extremist poate intra pe internet şi poate învăţa cum că comită un atac fără să iasă din casă”, a explicat şeful CIA.
În discursul său, Brennan a evocat recentele atacuri, inclusiv cele de la Paris împotriva publicaţiei satirice Charlie Hebdo, de la o cafenea din Copenhaga şi de la o şcoală din Pakistan.
„Aceste atacuri arată o tendinţă îngrijorătoare pe care noi o constatăm de ceva timp: apariţia unei ameninţări teroriste care este tot mai descentralizată, greu de depistat şi greu de contracarat”, a spus oficialul american.
În opinia sa, preocupările în materie de securitate din ultimul an indică o lume tot mai volatilă, cu tot mai multe focare de instabilitate de la prăbuşirea fostei URSS.
În timp ce organisme precum CIA au depus eforturi pentru creşterea capabilităţilor lor de combatere a ameninţărilor cibernetice, cei care intenţionează să comite acte teroriste se perfecţionează şi ei în folosirea tehnologiilor, a explicat Brennan.
Potrivit declaraţiilor şefului CIA, guvernele vor trebui să lucreze împreună cu industria privată şi alţi parteneri pentru a-i identifica şi a-i prinde pe extremişti, precizând că actualul conflict din Siria şi Irak şi provocarea reprezentată de combatanţii străini care se implică în conflictul din zona respectivă constituie o prioritate.
„Acolo se află cel puţin 20.000 de combatanţi din peste 90 de ţări care s-au dus să lupte, mai multe mii dintre ei fiind din ţări occidentale, inclusiv din SUA”, a conchis şeful CIA.