Şeful CJ Maramureş, Mircea Man, cercetat pentru corupţie

Economica.net
09 11. 2011

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Mircea Man, a stat doar câteva minute în sediul DNA Oradea, iar la ieşire a declarat că procurorii acestei instituţii îl cercetează pentru complicitate la trafic de influenţă.

„Am fost citat să mi se aducă la cunoştinţă învinuirea cum că aş fi intervenit, pe linie politică, pentru numirea unei persoane într-o instituţie publică”, a declarat Mircea Man.

Preşedintele CJ Maramureş a negat însă acuzaţiile. „Nu am comis faptele de care sunt acuzat”, a spus Mircea Man.

Tot miercuri, a fost citat la sediul DNA Oradea şi Radu Flaviu, director executiv al Direcţiei Apelor Someş-Tisa din Cluj, care ar fi fost numit în această funcţie ca urmare a intervenţiilor lui Man.

„Am fost chemat pentru a fi pus sub învinuire pentru cumpărare de influenţă, pentru că aş fi obţinut prin intervenţii funcţia de şef al direcţiei, în 2008. Dar nu este nimic adevărat”, a declarat Radu Flaviu, la ieşirea din sediul DNA Oradea.

Radu Flaviu, fost şef al Organizaţiei de Tineret a PDL, a spus că îl cunoaşte pe preşedintele CJ Maramureş, însă a negat că acesta ar fi făcut vreo intervenţie pentru a-i facilita obţinerea funcţiei.

Avocatul directorului, Rareş Trif, a susţinut că acuzaţiile procurorilor sunt „de-a dreptul hilare”.

„Sunt absurdităţi, acuzaţii de-a dreptul hilare. Vrem să aflăm şi noi cum s-a ajuns la astfel de învinuiri interesante. Vom mai veni la Oradea pentru concluzii, vor fi chemaţi pentru concluzii”, a declarat avocatul directorului, Rareş Trif.

În noiembrie anul trecut, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Mircea Man, a fost pus sub învinuire pentru luare de mită, într-un alt dosar, în urma unor audieri care s-au desfăşurat la sediul DNA – Serviciul Teritorial Oradea. În acel caz, acuzaţiile vizau anumite favoruri pe care Mircea Man le-ar fi obţinut din partea omului de afaceri orădean Beniamin Rus, în schimbul unor contracte pe care firma Selina le-a obţinut de la CJ Maramureş, menţionau surse judiciare.