Şeful CNAB: Am trimis notificări de reziliere a contractelor tuturor companiilor de handling de pe Aeroportul Otopeni

Reprezentanţii Aeroportului Otopeni au trimis, săptămâna trecută, notificări de reziliere a contractelor tuturor agenţilor de handling, urmând ca acordurile să fie finalizate la 31 decembrie, dacă firmele nu acceptă condiţiile impuse de aeroport, a declarat, marţi, Alexandru Ivan, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), conform Agerpres.
Economica.net - mar, 29 oct. 2019, 09:11
Şeful CNAB: Am trimis notificări de reziliere a contractelor tuturor companiilor de handling de pe Aeroportul Otopeni

El a participat la o conferinţă internaţională pe tema provocărilor cu care se confruntă aeroporturile şi a fost întrebat de jurnalişti, la plecare, cum va rezolva problema cu agenţii de handling de pe Aeroportul Otopeni.

„Am trimis notificări de reziliere tuturor agenţilor de handling, deoarece aceştia nu au acceptat niciuna dintre condiţiile noastre, respectiv modernizarea parcului auto în două etape şi acomodarea numărului de personal astfel încât să poată fi respectaţi nişte timpi”, a arătat el.

Marea parte a contractelor expiră la finele anului, urmând să nu mai fie prelungite dacă firmele nu sunt de acord cu cerinţele aeroportului.

„Notificările au fost transmise săptămâna trecută şi urmează ca, în maximum 10 zile, noi să le trimitem noua formă de contract. Noi nu ne dorim să rupem contractul cu ei, să nu mai opereze pe aeroport, ci ne dorim să opereze în condiţii normale. Urmează să vedem dacă până la finele anului vor semna noile contracte sau nu. Operarea lor pe aeroport nu depinde decât de ei”, a mai spus Ivan.

Firmele de handling au termen până în iunie să-şi reînnoiască parcul auto cu norme de poluare Euro 6, urmând ca până la finele anului 2020 să-şi reînnoiască tot parcul auto şi să-şi adapteze numărul de personal astfel încât să respecte timpii propuşi de aeroport, care sunt timpii standard în toată lumea.

Ivan nu a răspuns care este situaţia actuală, precizând doar că „din păcate, situaţia nu este îmbucurătoare”.

„Aeroportul nu este responsabil pentru transportul pasagerilor şi procesarea bagajelor, care sunt responsabilitatea exclusivă a firmelor de handling. Noi ceea ce putem face este să îmbunătăţim şi să venim în susţinerea pasagerilor prin implementarea unor măsuri pentru agenţii de handling. O îmbunătăţire se poate observa, dar a trebuit să dăm notificări şi amenzi ca să se vadă acest lucru”, a susţinut oficialul companiei de aeroporturi.

El a explicat că piaţa este liberă şi că orice companie de handling poate veni în locul celor care rămân fără contracte.

 

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere silvice, corectare de torenţi şi utilaje moderne, sumele......
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, ...
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Cu mai bine de trei luni înainte de finalul oficial al sezonului rece, gradul de umplere al depozitelor de gaze din România ...