Şeful CNADNR: Unele sectoare de pe DN 76 Deva – Oradea vor putea fi finalizate până la sfârşitul acestui an
Cătălin Homor a efectuat o vizită de lucru pe şantierele drumului naţional DN 76, Deva – Oradea, km 0+000 – km 184+390.
‘Sunt sectoare din DN 76 unde lucrările se desfăşoară destul de bine şi care vor putea fi finalizate până la sfârşitul acestui an. Dar, sunt şi sectoare unde ritmul de lucru nu este cel satisfăcător pentru a atinge stadiile angajate de către Antreprenori încă din luna ianuarie. Acolo punem presiune pe constructori pentru a urgenta execuţia, astfel încât până la finele anului pe acest drum naţional să se poată circula în condiţii optime. Vreau ca angajamentul pe care ni l-am asumat împreună cu antreprenorii să fie dus la bun sfârşit’, a precizat directorul general al CNADNR.
Pe lotul 1 Soimuş – Brad de pe DN 76, stadiul fizic al lucrării este de 75%, pe lotul 2 Brad – Ioneşti, km 35+432 – km 55+425, stadiul fizic este de 99%. Pe lotul 3, Ioneşti – Vârfurile, km 55+425 – km 69+350, contractul de execuţie lucrări aferent acestui sector a fost reziliat în data de 24 septembrie 2015 iar stadiul fizic de execuţie a lucrărilor la data rezilierii a fost de 29,76%. După reziliere s-a luat decizia ca Proiectul Tehnic şi lucrările de execuţie pentru acest tronson să fie realizate în regie proprie de către CNADNR. Pe lotul 4 Vârfurile – Ştei, km 69+350 – km 102+660, stadiul fizic este de 55%, iar pe lotul 5, Ştei – Beiuş, km 102+660 – km 133+660, stadiul fizic este de 60%.