Şeful Complexului Energetic Oltenia: Dispeceratul Energetic Naţional ne reduce puterea grupurilor ca să facă loc importurilor

Economica.net
26 03. 2019
rovinari_13800800_31144300

“Transelectrica nu ne permite, de circa două luni de zile, să producem la capacitate maxima, deşi am putea. Dispeceratul Energetic Naţional îmi cere să pornesc grupurile la 300 MW, şi după căteva ore îmi comandă să reduc la 170-180 MW. Asta pentru noi înseamnă o uzură mult mai mare a echipamentelor, şi consum în creştere, de exemplu, în loc să folosesc 300 de grame de cărbune pentru un kWh folosesc 500”, a spus directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Sorinel Boza.

El a spus că DEN explică această situaţia prin faptul că sunt importuri, deşi, la preţurile actuale din piaţă Complexul este competitiv.

Boza a explicat că restrângerea de putere la care îl obligă DEN îi afectează derularea contractelor, dar Transelectrica plăteşte o parte din costuri. “Îmi plătesc cam 60% din energia pe care nu mă lasă să o produc, dar nu asta este problema majoră, cât uzura grupurilor, pe care mi le dau ba în sus, ba în jos, uneori în funcţie de cât importăm din Ucraina”, a spus Boza.

El a explicat, în momentul redactării acestei ştiri, că deşi ar putea să producă la centrala Rovinari la o putere de 900 MW, grupurile funcţionează la doar 560 MW.

“Azi este o şedinţă de bilanţ a Comandamentului de Iarnă, pentru iarna care a trecut, şi voi avea o discuţie serioasă cu Transelectrica pe această temă.

CEO are o capacitate totală instalată de 3.240 MW, operând 11 grupuri în termocentralele Turceni, Rovinari, Işalniţa şi Craiova 2″, a spus Boza.

La momentul redactării acestei ştiri, România importa la o putere de 350 MW.