Şeful CSM: Ne îngrijorează cifra magistraţilor suspendaţi
El a arătat că în 2014 au fost suspendaţi din funcţie 18 judecători şi 8 procurori iar suspendările s-au datorat fie trimiterilor în judecată, fie măsurilor preventive, fie sancţiunilor disciplinare.
‘Este o cifră foarte mare dacă veţi face comparaţie cu perioada trecută iar acest lucru ne îngrijorează. Noi sperăm ca anul acesta să fi fost un an de început al eradicării fenomenului de nelegalitate în sistemul judiciar, de nerespectarea legii în sistemul judiciar pentru că, dacă judecătorii şi procurorii nu respectă legea, ce putem cere de la ceilalţi cetăţeni. De aceea, această activitate a constituit pentru noi o prioritate’, a afirmat şeful CSM, cu prilejul încheierii mandatului la conducerea instituţiei.
Sub aspect disciplinar, el a precizat că Inspecţia Judiciară a fost eficientă şi şi-a desfăşurat activitatea bine, furnizând CSM datele necesare în situaţiile pe care le-a avut de soluţionat.
Adrian Bordea a arătat că Secţia de judecători a avut de soluţionat 20 de cauze iar cea de procurori – 12, rămânând însă câteva cauze pe rol, respectiv şapte în cazul judecătorilor şi două în cazul procurorilor.
‘Am pornit la început anului împreună cu domnul vicepreşedinte Gheorghe Muscalu cu gândul eficienţei activităţii instanţelor şi am constatat că în parte câteva dintre obiectivele propuse le-am realizat’, a subliniat şeful CSM.
Preşedintele Consiliului a menţionat că printre obiectivele realizate se află consolidarea structurii interne a CSM, creşterea încrederii în justiţie şi facilitarea accesului la sistemul judiciar prin Ghidurile în materie civilă şi penală, legile de organizare a justiţiei finalizate în Comisia 1 urmând să ajungă în Plenul CSM şi apoi trimise ministrului Justiţiei pentru a fi propuse legi la Parlament.
De asemenea, el a vorbit şi de colaborarea cu celelalte Consilii judiciare din Europa şi despre crearea Reţelei Balcanice pentru schimburile de experienţă a statelor din zonă, constatându-se că acestea au aproape aceleaşi probleme ca şi România în acest domeniu.
Adrian Bordea a punctat intrarea în vigoare a codurilor şi a Legii insolvenţei, care a creat sistemului judiciar anumite dificultăţi, proiectele care au adus eficienţă managementului instituţiilor, dar şi măsurile luate pentru redimensionarea schemele de personal, limitarea volumului de activitate în instanţe şi redistribuirea locurilor vacante acolo unde era necesar.