Şeful de la Autostrăzi, liniştit în privinţa banilor europeni. „Oricum, plăteşte statul român”

La CNADNR există doar optimism în privinţa problemei banilor pentru autostrăzi în pofida ameninţării Bruxelles-ului că se suspendă plata banilor nerambursabili. Pentru acest an şi anul viitor statul, prin Ministerul Finanţelor, a inclus în buget plata banilor pentru autostrăzi. 
Florin Cojocaru - joi, 25 oct. 2012, 21:05
Şeful de la Autostrăzi, liniştit în privinţa banilor europeni.

În ciuda faptului că Europa a dat un ultimatum de două luni României să-şi rezolve problemele cu accesarea fondurilor europene şi a ameninţării că plăţile vor fi sistate, la Autostrăzi există doar optimism. Lucrările vor continua, cel puţin până în 2014, chiar şi în cazul în care nu mai vin banii nerambursabili.

Directorul CNADNR, Mircea Pop, spune că Ministerul Finaţelor a plătit integral banii pentru lucrările la autostrăzi de anul acesta şi a inclus în buget şi plăţile pentru anul viitor. „N-avem de ce să fim panicarzi. Noi am trecut cu bine peste controlul Comisiei Europene şi o să avem o întâlnire cu Comisia de Negociere pentru a pune toate lucrurile în ordine. N-am făcut nimic rău, n-am folosit banii altundeva, nu există motive să ni se taie banii. Oricum, anul acesta şi anul viitor avem banii asiguraţi pentru lucrările la autostrăzi”, a spus Pop pentru ECONOMICA.NET. Acesta mai precizează că banii folosiţi pentru construcţia de autostrăzi în acest an au fost în cuantum de 2,5 miliarde de lei iar la anul vor fi 3 miliarde de lei.

Autostrăzile de pe Coridorul 4 Pan-European sunt finanţate în proporţie de 85% din fonduri europene nerambursabile, restul fiind contribuţie d ela buget. An de an, însă, statul finanţează în mod direct construcţia de autostrăzi urmând ca decontul de la Europa să se facă ulterior. În acest moment, se lucrează pe mai multe tronsoane pe autostrada dintre Nădlac şi Sibiu.

CE a informat, joi, autorităţile române că a decis să presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE, respectiv „Transport”, „Regional” şi „Creşterea competitivităţii economice”, România având la dispozizie două luni pentru remedierea deficienţelor. În caz contrat, plăţile vor fi suspendate.

Prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi, România are alocate circa 4,4 miliarde de euro până în 2013, inclusiv. La finalul anului trecut, fuseseră efectiv cheltuite doar 330 de milioane.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...