Șeful DEN invită producătorii de energie să intre în piața de echilibrare, sperând că așa vor mai scădea prețurile uriașe, de mii de lei/MWh. Premieră: “Avem și o solicitare pentru un serviciu de demand-response”

În condițiile în care prețurile foarte mari din piața de echilibrare sunt o realitate din ce în ce mai dureroasă, directorul Dispeceratului Energetic Național invită producătorii să se înscrie în această piață în care unele sume încasate sunt "în afara oricărei rațiuni comerciale" și a dezvăluit, că există și interes din partea unui agregtor al unor consumatori de a participa în piața de echilibrare. 
Mihai Nicuţ - joi, 04 apr. 2024, 13:28
Șeful DEN invită producătorii de energie să intre în piața de echilibrare, sperând că așa vor mai scădea prețurile uriașe, de mii de lei/MWh. Premieră: “Avem și o solicitare pentru un serviciu de demand-response”

“În piața de echilibrare sunt dificultăți, și sunt probleme în toată Europa. Este o piață penalizatoare, dacă ajungi să fii în dezechilibru și dacă dezechilibrul este foarte mare, ajungi să plătești sume considerabile, iar unele sume sunt total în afara oricărei rațiuni comerciale pentru cine le încasează”, a spus Virgiliu Ivan, șeful Dispeceratului Energetic Național (DEN) de la Transelecrica, la evenimentul Solar Energy Bucharest Summit rpsunzând unei întrebări puse de noi.

“Avem aproape lunar întâlniri cu producătorii și potențialii furnizori de servicii de echilibrare, îi încurajăm să se califice și să ofere servicii. Îi invit pe toți cei care dețin instalații de producție să vină să discute cu noi și să-și califice instalațiile astfel încât volumul capacităților să crească. Fiind concurență, avem speranța că prețurile vor scădea, și pentru dezechilibrul pozitiv, și cel negativ. Din păcate piața de echilibrare nu a mai fost obligatorie, mulți s-au retras, și doar o parte dintre ei mai sunt calificați și mai oferă servicii, dar asta vine din reglementări la nivel european”, a mai spus Ivan, care a mai dezvăluit și că, în prmeieră Transelectrica analizează și o cerere de echilibrare a sistemului venită din partea de consum.

“Avem o solicitare pentru un serviciu de demand-response, consumator, pentru o putere de 10 MW, urmeaza sa ne întâlnim și să îi sprijinim să participe, ar fi o noutate pentru zona de sud-est a Europei”, a sous Ivan, care a mai explicat că este vorba despre cineva care agregă mai mulți consumatori și poate interveni doar când sistemul este în deficit, dar a refuzat să spună despre cine este vorba.

L-am înrebat pe Ivan despre situația din piața de echilibrare în condițiile în care, ieri, la același eveniment, președintele PATRES, Martin Moise, a spus că duminica trecută s-a înregistrat un preț de minus 10.000 lei/MWh în piața de echilibrare.

Multe ore cu prețuri mari

Nu a fost singura data în acest an când s-a ajuns la astfel de prețuri. Raluca Rusu, Development Director la Monsson Trading a arătat că, de la începutul anului până la 27 martie, s-au inregistrat în șase rânduri prețuri de peste 10.000 de lei/MWh, în opt rânduri prețuri între 7.000 și 10.000 de lei/MWh, și în 212 rânduri prețuri între 5.000 și 7.000 de lei/MWh. A venit și cu o prezentare grafică:

“Prețurile sunt mari și intervalele sunt multe, avem o piață de echilibrare foarte scumpă, este foarte de-corelată de prețul PZU. Trebuie să fii mereu preocupat de ce e în exces sau lipsește. Dacă nu ești atent la prognoză, la achiziția din intraday, aceste prețuri vor fi o realitate din ce în ce mai dureroasă în viitorul apropiat”, a spus Raluca Rusu.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...