Şeful diplomaţiei franceze afirmă că Damascul a folosit de 14 ori arme chimice de la sfârşitul lui 2013

Economica.net
13 05. 2014
arma_chimica_29608200

‘Avem dovezi, cel puţin 14 elemente, care arată că în ultimele săptămâni s-au folosit din nou arme chimice în cantităţi mai mici, în special clor’, a afirmat Laurent Fabius, în cadrul unei conferinţe de presă la Washington.

‘Avem martori credibili că s-a folosit de cel puţin 14 ori substanţe chimice din 25 octombrie 2013’, a adăugat şeful diplomaţiei franceze. ‘Suntem pe cale să examinăm probele care au fost prelevate’, a precizat el.

Aflat în vizită oficială la Washington, şi la încheierea unei întrevederi cu secretarul de stat John Kerry, Laurent Fabius s-a referit de asemenea la loviturile planificate împotriva Siriei în vara anului trecut de către Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie şi apoi abandonate în ultimul minut de preşedintele american Barack Obama.

‘Regretăm acest lucru pentru că noi credem că ar fi schimbat mult lucrurile, din multe puncte de vedere, însă este un fapt şi nu vom reconstrui Istoria’, a declarat el pentru presă.