Şeful diplomaţiei italiene: Iniţiativa chinezească Belt and Road nu a dat rezultatele scontate

Comerţul dintre Italia şi China nu s-a îmbunătăţit conform aşteptărilor după ce Roma s-a alăturat Iniţiativei chineze Belt and Road în urmă cu patru ani, a declarat sâmbătă ministrul de externe italian, Antonio Tajani, citat de Reuters.
AGERPRES - sâm, 02 sept. 2023, 12:14
Şeful diplomaţiei italiene: Iniţiativa chinezească Belt and Road nu a dat rezultatele scontate

În mandatul guvernului precedent, Italia a devenit în 2019 prima naţiune occidentală importantă care s-a alăturat iniţiativei Chinei în domeniul infrastructurii, în pofida protestelor din partea SUA, aminteşte Reuters.

Noul „Drum al Mătăsii nu a adus rezultatele scontate”, a declarat Tajani la forumul economic Ambrosetti, organizat de European House, cu puţin timp înaintea unei deplasări în China.

„Va trebui să evaluăm, parlamentul va trebui să decidă dacă să reînnoiască sau nu participarea noastră”, a insistat el.

Este de aşteptat ca Roma să nu mai reînnoiască acordul în momentul în care acesta expiră, în martie 2024, şi guvernul italian are la dispoziţie până în decembrie pentru a se retrage oficial din acord, în caz contrar acesta urmând să fie prelungit pentru încă cinci ani.

Tajani a anunţat că va pleca sâmbătă după masă spre Beijing, într-o misiune diplomatică de trei zile.

Şi premierul italian Giorgia Meloni şi-a anunţat intenţia de a vizita China.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...