Şeful diplomaţiei ucrainene le-a prezentat omologilor europeni planul de pace al lui Poroşenko

Economica.net
23 06. 2014
cosa_sta_succedendo_in_ucraina_h_partb_72729700

‘Acest plan ar putea fi îndeplinit doar în totalitatea sa’, a subliniat Klimkin, în cadrul reuniunii Consiliului UE la nivel de miniştri de externe, ce se desfăşoară la Luxemburg.

Potrivit lui Klimkin, ‘întreaga ideologie a planului este construită pe procesul de dialog’. ‘Întregul plan, toate punctele sale pot fi împărţite în blocuri ce se referă la dezescaladare, la dimensiunile umanitară, socială şi politică de reglementare a conflictului. Aici este inclusă şi descentralizarea. Toate aceste puncte pot fi realizate doar în cadrul dialogului şi toată logica este construită pe dialog. De aceea, atunci când aud că puterea de la Kiev nu este deschisă dialogului, acest lucru mă uimeşte’, a declarat ministrul de externe al Ucrainei.

La rândul său, UE şi-a exprimat susţinerea totală faţă de planul de pace al lui Poroşenko şi a îndemnat toate părţile să respecte încetarea focului, se arată în declaraţia finală a Uniunii pe marginea situaţiei din Ucraina.