Şeful diplomaţiei ucrainene: Rusia a încercat întotdeauna să dezbine Uniunea Europeană

Uniunea Europeană subapreciază ameninţarea pe care o reprezintă sprijinul acordat de Rusia mişcărilor europene de extremă dreapta sau de extremă stânga, a declarat, luni, ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, în cadrul reuniunii Consiliului interparlamentar NATO-Ucraina, informează agenţia de presă Unian.
Economica.net - lun, 08 iun. 2015, 14:49
Şeful diplomaţiei ucrainene: Rusia a încercat întotdeauna să dezbine Uniunea Europeană

‘Rusia nu iubeşte Uniunea Europeană ca organizaţie, ea a încercat întotdeauna să dezbine Uniunea Europeană, comportându-se diferit cu ţări diferite şi comunităţi diferite din ţări ale UE. Ceea ce face acum Rusia în UE poate fi numit război hibrid’, a spus Klimkin.

Şeful diplomaţiei ucrainene a subliniat, de asemenea, că politica rusă faţă de UE constituie o ameninţare, pe care mulţi o subapreciază.

Pavlo Klimkin a explicat că este vorba despre un sprijin sistemic al Rusiei faţă de mişcări de extremă dreapta şi de extremă stânga, şi că acest sprijin ar putea duce la îngrădirea drepturilor electoratului de bază, care împărtăşeşte valorile europene cheie.

‘Cu cât mai bine va putea UE să elaboreze o politică eficientă şi complexă faţă de Federaţia Rusă, cu atât mai bine va fi pentru UE însăşi’, şi-a exprimat convingerea Klimkin.

De asemenea, potrivit ministrului de externe al Ucrainei, Rusia urmăreşte nu reglementarea de conflicte, ci crearea altora noi. ‘Rusia este interesată doar în slăbirea şi destabilizarea Ucrainei, nu în soluţionarea problemelor, ci în crearea altora noi, pentru a demonstra că aceste probleme pot fi soluţionate doar cu participarea Rusiei’, a spus Klimkin.

Şeful diplomaţiei ucrainene a reiterat că Ucraina nu va face niciun compromis în ceea ce priveşte unitatea sa teritorială.

Pavlo Klimkin i-a îndemnat pe partenerii occidentali să spună conflictului din estul Ucrainei pe nume: ‘agresiune rusă’. ‘Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, nu să facem apel la corectitudine politică excesivă’, a spus Klimkin.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...