Șeful E.On România, avertisment către UE în contextul interzicerii centralelor de apartament: “Acceptați poziția de start a României în tranziția energetică, va fi cel mai mare producător de gaze!”

Șeful E.On România atrage atenția Comisiei Europene că România are gaze și va avea și mai multe deci ar trebui să i se permită să le folosească și în viitor pentru încălzirea rezidențială, în amestec cu gaze “verzi” în condițiile în care pompele de căldură nu pot fi o soluție pentru toate apartamentele de bloc.
Mihai Nicuţ - lun, 03 iul. 2023, 22:04
Șeful E.On România, avertisment către UE în contextul interzicerii centralelor de apartament: “Acceptați poziția de start a României în tranziția energetică, va fi cel mai mare producător de gaze!”

Volker Raffek, șeful E.On România, a participat la conferința anuală Romanian Energy Day, organizată la Bruxelles de Centrul Român al Energiei (CRE), una dintre puținele organizații care reprezintă companiile energetice din România la Bruxelles.

Iată ce a spu Raffel acolo, cu referire la una dintre ceea ce ar putea fi o mare problemă în viitor pentru România – limitarea utilizării gazelor naturale pentru încălzirea populației, în condițiile în care România are propriile sale resurse de gaze și va avea și mai multe.

“UE trebuie să accepte poziția de start a României în tranziția energetică. Considerăm că pompele de căldură sunt cea mai bună soluție în multe cazuri. Dar UE a redactat o ordonanță care interzice de facto centralele pe gaz începând din 2029. Aceasta înseamnă că persoanele care locuiesc în blocuri de apartamente numai pot înlocui un cazan pe gaz stricat cu unul nou, începând din 2030, ci trebuie să cumpere o pompă de căldură. Dar chiar și în clădirile mai moderne, infrastructura electrică nu este capabilă să transporte atât de multă energie în apartament. Iar România va fi cel mai mare producător de gaze din UE. Am văzut și la Bruxelles că va exista hidrogen și alte gaze verzi. O singură soluție nu se potrivește la toate. Iar UE trebuie să țină cont de acest lucru”

Declarația șefului E.On România este importantă în contextul în care, potrivit unui proiect de directivă, vânzarea centralelor termice pe gaze ar putea fi interzisă de facto începând din 2029 în toată Uniunea Europeană, deci inclusiv în România. Dacă adăugăm și faptul că, în viitorul apropiat, va intra și încălzirea pe gaze în actualul sistem EU-ETS (adică se vor plăti taxe pe emisii și în cazul gazelor folosite pentru încălzirea rezidențială), avem conturată foarte clar tendința viitorului – de a se descuraja la maximum folosirea combustibililor fosili chiar și pentru încălzirea rezidențială. În plus, potrivit unui scenariu prezentat de Banca Mondială Guvernului, există, suplimentar, și posibilitate taxării suplimentare a gazelor cu așa numitele taxe de carbon, ceea ce ar conduce la o creștere de preț a gazelor cu 32% până la finalul deceniului, doar din cauza acestei politici.

Or, toate astea ar urma să se întâmple în condițiile în care România este țara din UE care își acoperă cel mai mult necesarul de consum din producția internă de gaze, iar la începutul lui 2027 producția internă ar urma să crească și mai mult ca urmare a primelor livrări de gaze din perimetrul offshore Neptun Deep. Atunci, România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE (va și exporta o parte), iar ceea ce vrea să transmită Raffel Bruxelles-ului este să accepte ca România să își mai poată folosi propriul gaz, eventual în amestec cu gaze “verzi” pentru încălzire.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...