Şeful E.ON România: Ne aşteptăm la o creştere a preţului gazelor în acest an

Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România, unul din cei doi mari distribuitori locali de gaze, a declarat că se aşteaptă ca Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) să majoreze în acest an preţul gazelor naturale destinate populaţiei.ec
Economica.net - mar, 26 mai 2015, 11:38
Şeful E.ON România: Ne aşteptăm la o creştere a preţului gazelor în acest an

„Dacă liberalizarea va continua – şi va continua – va avea cu siguranţă un efect în preţul final al gazelor. Decizia ţine de reglementator (ANRE, n.r.). Până acum nu a fost stabilit nimic oficial, dar dacă te uiţi la ultimele declaraţii ale oficialilor ANRE este prevăzută o creştere, dar nu a fost comunicat nimic oficial încă. Noi nu am cerut o creştere anume în ceea ce priveşte tarifele noastre. Problema noastră esenţială este că volumele noastre de distribuţie s-au redus foarte mult, însă cheltuielile de bază au rămas aceleaşi”, a declarat Hajdinjak, într-o conferinţă de presă, scrie Mediafax.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileţ, a anunţata pe 23 aprilie că preţul final al gazelor naturale se va majora de la 1 iulie cu un procent cuprins între 5 şi 8%.

‘Preţul final va creşte cu circa 5 – 8% în medie de la 1 iulie, calculat pentru anul gazier 2015-2016. Este vorba de o medie pentru că preţul pe regiuni va depinde de fiecare operator în parte. Această majorare se va simţi practic mai mult de la 1 decembrie deoarece până atunci consumul este mic şi nu se mai consumă gaze pentru încălzire’, a explicat Havrileţ.

Începând cu data de 1 aprilie 2015, preţurile gazelor naturale furnizate consumatorilor casnici au scăzut, în medie, cu 3,9%.

România s-a angajat faţă de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să elimine preţurile reglementate în sectorul gazelor şi energie electrică. Piaţa de gaze a fost liberalizată pentru companii în 1 ianuarie 2014, astfel că în prezent doar populaţia mai primeşte gaze la preţuri reglementate.

FMI şi Comisia Europeană au cerut Guvernului să crească preţul gazelor pentru populaţie şi centrale de energie termică (CET) de la 53,3 lei la 62 lei MWh, de la 1 aprilie. Guvernul a avansat preţul de 58 lei, neacceptat de FMI şi CE. Refuzul de a creşte preţul la gaze a fost unul dintre motivele pentru care nu a fost încheiată o nouă scrisoare de intenţie la acordul cu FMI. Conform calendarului convenit de Guvern în 2011 cu FMI şi CE, preţul gazelor pentru consumatorii casnici ar fi trebuit să crească de la 53,3 lei MW/h în iulie 2014, la 54,6 lei în octombrie 2014, la 56,1 lei în ianuarie 2015, la 58,9 lei în aprilie 2015 şi la 62 lei în iulie 2015.

Creşterea preţului a fost însă amânată de Guvern, care doreşte prelungirea calendarului de eliminare a preţurilor reglementate cu trei ani, până la 30 iunie 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul Gorj
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul ...
Rețeaua de Magazine DIANA își continuă extinderea, marcând astăzi deschiderea celui de-al 90-lea magazin, situat în satul Bâlteni, comuna Bâlteni, județul Gorj, pe Strada Dincă Schileru,......
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem vouchere de vacanță pe post de praf în ochi”
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) își exprimă dezaprobarea fermă față de forma în care Guvernul ...
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce la explozia contrabandei, care deja e la un nivel alarmant
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) atrage atenția asupra creșterii alarmante a comerțului ...