Şeful Enel: Vânzarea activelor din România se derulează bine. Ofertele angajante, la sfârşitul lunii viitoare
În luna iulie a acestui an, Enel a anunţat că boardul său a convenit asupra unui plan de a vinde activele sale de producere a energiei în Slovacia şi de distribuţie şi vânzări din România.
‘Există un număr de potenţiali cumpărători pentru activele din Slovacia şi România şi urmează să primim oferte angajante la finele lunii noiembrie, mai întâi pentru România şi apoi pentru Slovacia, la o distanţă de trei săptămâni între ele’, a spus Francesco Starace. Acesta a subliniat că vânzarea activelor din cele două ţări ‘nu reprezintă un vot de neîncredere’ în ceea ce priveşte mediul de afaceri din Slovacia şi România ci a fost pur şi simplu o necesitate în vederea strângerii fondurilor necesare pentru reducerea datoriilor grupului.
Vânzarea activelor Enel de producţie din Slovacia şi a celor de distribuţie şi vânzări din România sunt parte a unui program mai larg de vânzări de active în valoare de şase miliarde de euro, început în 2013, şi care vizează reducerea datoriilor Enel. Până în prezent, acest program a generat suma de 1,6 miliarde de euro. Activele din Slovacia şi România, împreună cu alte active non-strategice, vor contribui cu peste 4,4 miliarde de euro /6 miliarde dolari/ la acest program.
Vânzările vor implica o participaţie de 66% în Slovenske Elektrarne din Slovacia, 64,4% în Enel Distribuţie Muntenia SA şi Enel Energie Muntenia SA, 51% în Enel Distribuţie Banat SA, Enel Distribuţie Dobrogea SA şi Enel Energie SA, precum şi 100% din acţiunile Enel România Srl.
În cazul activelor din România este vorba despre companii care gestionează o reţea de 91.000 de kilometri ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%) şi care vând aproximativ 9TWh/an unui număr de aproximativ 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.
În anul 2013, aceste companii au avut venituri de 1,118 miliarde euro şi au generat un profit operaţional de 289 milioane de euro.