Şeful Eurogrup: Reformele în Grecia sunt necesare şi după referendum

Economica.net
06 07. 2015
image_18800900

”Reuniunea de marţi a Eurogrupului va începe la 13.00 (11.00 GMT); miniştrii aşteaptă noi propuneri din partea autorităţilor greceşti”, a scris Dijsselbloem, ministru de finanţe al Olandei, pe contul său de Twitter.

Potrivit şefului Eurogrupului, rezultatele referendumului din Grecia fac mai dificile negocierile dintre Atena şi creditorii internaţionali (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană).

”Referendumul nu ne aduce mai aproape de o soluţie imediată. De fapt, atunci când propunerile sunt respinse lucrurile nu pot fi decât mai dificile”, a menţionat Jeroen Dijsselbloem.

În cadrul unei şedinţe a guvernului olandez desfăşurate duminică, el a estimat că menţinerea Greciei în zona euro este ”obiectivul acesteia şi al său personal”.

Alegătorii greci au respins duminică ultimele propuneri de acord ale creditorilor internaţionali, la un referendum convocat de guvernul condus de stânga radicală Syriza, în frunte cu premierul Alexis Tsipras.

Luni dimineaţă, ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, şi-a anunţat demisia, pentru a facilita negocierile privind un eventual acord, în contextul în care el avea o imagine proastă în rândul unora dintre omologii săi din cadrul Eurogrupului.